joi, 27 ianuarie 2011

FERICIREA DIN NOI


“M-am intrebat atunci daca nu cumva e nevoie sa suferim ca sa discutam serios despre fericire. Daca nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin Infern. Numai cel ce a cunoscut deznadejdea poate intelege violenta luminii din pictura lui Van Gogh.“ A treia iubire . Scrisori imaginare.
In intelepciunea sa, poporul roman a iubit zicala : « razi a rau », care exprima caderea sufletului din fericire direct in durere. Orice lucru se poate transforma in contrariul sau, asa incat dam din ras in plans si invers, din iubire in ura, din putere in slabiciune, din puritate in pacat. Sentimentele opuse (ne spun fizicienii) genereaza aceasta unda. Depasind un anumit prag al trairii, ceea ce noi credem a fi bine sau rau se confunda pana la asemanare. Ne putem misca creativ numai intre extreme, nu si dincolo de ele. Marile fericiri se strivesc sub pasii unor intamplari care ne transporta uneori intr-un mare Iad.
Daca ne permitem sa suferim prea mult ori gasim continuu cauze de suferinta, fie in ceilalti, fie in noi insine, poate fi, pentru ca suferinta ne energizeaza si ne da sentimentul profund (neconstientizat) ca traim fericirea.
Un om disperat poate trai langa un sfant sau langa un mare iluminat, dar, daca el se gandeste la suferinta proprie, el simte ca nu poate iesi din dilemele sale si ramane inchis in convingeri si credinte pesimiste, iar campul energetic al sfantului devine o « mobila » inutila intr-o casa parasita.
A cere, a alege, a fi atent, a fi concentrat, a cauta, a-l iubi pe Dumnezeu, a fi bun, a sprijini tot ce bucura si multumeste viata sunt unul si acelasi lucru. Prin cerere, alegere, cautare a valorilor vietii si prin spirjinul lor, puterea devine operationala in viata noastra.
Un om care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata nu va incerca sa dovedeasca nimic ; nici sfintenia, nici bunatatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru traiesc mai degraba in izolare, dar atunci cand cerem exprimarea iubirii, s-ar putea sa-i intalnim, iar intalnirea cu ei ne poate schimba viata.

Octavian Paler

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu