luni, 31 ianuarie 2011

Lingurile

       
      
Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne, as
cum e Raiul si cum e Iadul. 
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi. A deschis una dintre
usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare 

masa   rotunda.   Pe  masa  se  afla un vas mare cu tocana,  care 
mirosea  foarte  bine  si   care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.

Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi.
Pareau  a  fi  infometati... Tineau  linguri  cu  manere  foarte  lungi 

care  le erau  legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a 
le  umple  cu  tocana ; dar  din  cauza manerelor  mai   lungi  decat 
propriile  maini, nu puteau duce la gura lingurile pline.

Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu

a spus :  "Acum ai vazut Iadul"

Au  mers  apoi  catre cealalata camera si au deschis usa...  Arata
la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare  si  rotunda  cu  un 

vas  mare  de  tocana care iti lasa gura apa. Oamenii  de  la masa 
erau  echipati  cu  acelasi  gen  de  linguri dar acestia pareau bine 
hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei.  Omul  pios  a  spus: 
"Nu inteleg."

"Este  foarte  simplu" a  spus Dumnezeu.  "Este  nevoie  insa de
abilitate.  Acesti  oameni  sanatosi  au  invatat  sa  se  hraneasca

unul  pe  celalalt , in  timp  ce  ceilalti  se gandeau doar la ei insisi."

Sa fii fericit !


"Aceasta este o practica simpla pentru extinderea blandetii iubitoare catre ceilalti, preluata din cartea Tonglen, de Pema Chodron, o calugarita budista din America.

Iata practica asa cum o descrie Chodron:
“Mergi pe strada, cu intentia de a fi cat se poate de deschis catre oricine. Aceasta este o practica pentru a fi mai cinstit cu tine insuti si a fi mai disponibil din punct de vedere emotional fata de ceilalti.

Pe masura ce mergi…ai sentimentul ca zona inimii si a pieptului iti sunt deschise. Cand treci pe langa oameni, ai putea chiar sa simti o legatura subtila intre inima ta si a lor, ca si cum ati fi legati printr-un fir invizibil.

Ai putea sa gandesti “Sa fii fericit”, cand treci pe langa ei
. Ideea principala este sa ai un sentiment de interconexiune cu cei pe care-i intalnesti.”

Pema ne sfatuieste sa observam fara a judeca gandurile si sentimentele care apar pe masura ce trecem pe langa fiecare persoana. Observa orice sentiment: frica, aversiune, judecare, inchidere in sine sau deschidere. Fii binevoitor si nu te judeca.

Poate fi o practica buna atunci cand descoperi ca judeci sau invinuiesti pe cineva. Lasa judecata sa fie o aducere aminte cand spui incet persoanei: ”Sa fii fericit.” Acesta este un mare act de compasiune fata de tine, pentru ca reduce imediat stresul interior."

Extras din "Iubiri perfecte, relatii imperfecte", John Welwood, Editura Elena Francisc

duminică, 30 ianuarie 2011

Din dragoste ...


As vrea sa spun o poveste despre Tommy.
Tomita e motanul meu , adica unul dintre ei.
Hoinarea pe strada fara stapan si fiica-mea l-a adus acasa.
Desi era un pisoi tinerel cand l-am primit in familie , avea o mina trista, de copil parasit .
Nu s-a jucat niciodata .
Si acum  m-a mirat cand a venit acasa , lovit .  S-a asezat la caldura , langa soba , in liniste . L-am hranit , l-am mangaiat si am incercat sa identific cauza.
Nu parea sa fi venit dintr-o lupta pisiceasca.
Poate cineva l-a lovit intentionat . Si o umbra de tristete m-a cuprins pentru moment.
Pentru ceea ce a urmat insa …nu am cuvinte .
Rufus ...un pisoi mai mic , achizitie mai recenta a celeilalte fiice , care este un zvapaiat intr-o continua miscare de a-i putea sa juri ca a mancat jaratec ...l-a vazut pe Tommy , care-i este prieten si dintr-o privire a inteles ca ceva este in neregula cu el.
I-am urmarit reactia , hotarata sa intervin .
De regula il necajeste , iar acum era evident ca avea dureri.
Gestul lui Rufus insa nu poate fi cuprins in vorbe .
Pentru ca ar fi sarace . L-a imbratisat cu ambele labute si a ramas langa el  sa-i aline suferinta .

De cate ori animalutele nu ne dau lectii in fata carora noi oamenii ar trebui sa rosim ?

                                                                                                                          Florys

Lectiile iubirii


Lectia a I-a
Umpleti cupa inimii voastre cu iubire si revarsati din ea peste intreaga Creatie Divina, apoi priviti ce se intampla ! Daca vedeti ceea ce va place, inseamna ca ati reusit.

Lectia a II-a
Priviti prin ochiul inimii voastre catre toate fiintele ! Daca acestea se opresc cel putin pentru o clipa privindu-va cu blandete, inseamna ca cupa inimii voastre este mereu plina si are ce revarsa.

Lectia a III-a
Aduceti peste altarul inimii voastre pacea mult dorita si cand va veti simti plini de ea, revarsati-o peste cei ce n-o cunosc ! Daca locul revarsarii primeste pacea, lectia este invatata cu adevarat.

Lectia a IV-a
Daca simtiti pacea unui loc, priviti prin ochiul inimilor voastre si vedeti cine o intareste! Descoperirea sa nu va tulbure. Puneti si voi zidirea voastra locului Binecuvantarii; asa pacea se va intari !

Lectia a V-a
Daca gandul vostru intalneste gandurile celor de langa voi fara sa lase tulburare, pastrati tacerea, dar lasati gandul sa vorbeasca ... Comuniunea s-a realizat

Lectia a VI-a
Deschideti cai catre cei ce va cauta, primiti ce vi se da, dar folositi-va cuvantul spre implinirea unor fapte! Daca rezultatul este cel dorit, veti multumi pe cei ce v-au gasit.

Lectia a VII-a
Cinstiti pe cei mici si pe cei mari cu aceeasi masura a iubirii, in orice loc v-ati afla ! Cautati esenta trairii lor si veti gasi aceeasi radacina ca a voastra ..!

Lectia a VIII-a
Daca simtiti ca izvorul inimii voastre umple cu iubire templul celor ce sterpi sunt prin trairea lor, faceti-o pana ce si acestia vor revarsa iubirea ca si voi !

Lectia a IX-a
Daca roua diminetii voastre nu aduce rasaritul peste chipurile acelora ce va ies in cale, nu va tulburati. Veni-va ziua rasaritului si-n pasul lor, de roua diminetii voastre va revarsa la fel si pentru ei ...

Lectia a X-a
Daca Lumina cuvantului vostru s-a lasat deja peste locul asteptarii, nu va mai intoarceti la timpul dinaintea hotararii, pentru a reveni! Lasati ce s-a luminat sa ramana timpului sau.

Lectia a XI-a
Cand pasul vostru simte greutatea urcusului, aduceti peste calea voastra puterea vointei si renuntarea nu va va mai gasi !

Lectia a XII-a
Daca va aflati in fata unui om plin de pasiuni grosiere si cupa inimii voastre este plina de iubire, chiar de veti simti valul dorintei lui ca va atinge, nu trebuie decat sa revarsati iubirea catre gandul sau si se va linisti.

Lectia a XIII-a
Gasiti versul cantarii ce nu raneste fapta bunavointei si pacea ; deschideti-va drumul cautarii celor ce vor Lumina...!

Lectia a XIV-a
Intoarceti-va prin pasul retrairii, la visul fiecarui gand ce trece-n timp si impacati-va cu el; sters sa fie din cartea vietii. Asa doar veti ramane vii !

Sursa:www.esoterism.ro

Soarele si Vantul

         Soarele si Vantul se certau deoarece nu se hotarau care este mai puternic. Atunci, Vantul a spus: “Iti voi dovedi ca eu am mai multa forta. Il vezi pe batranul acela? Pun pariu ca ii pot scoate haina mai repede decat tine.”

         Si Soarele s-a ascuns dupa un nor, iar Vantul a inceput sa sufle pana a pornit o adevarata vijelie, dar cu cat sufla mai tare, cu atat isi strangea bietul om haina pe el.

          In cele din urma, Vantul s-a potolit si a renuntat, iar Soarele a iesit dintre nori si i-a zambit cu bunatate batranului. Imediat, acesta si-a descretit fruntea si si-a scos haina. Atunci Soarele i-a spus Vantului ca blandetea si prietenia sunt mult mai puternice decat mania si forta.


Morala

          Soarele va poate face sa va scoateti haina mai repede decat vantul; in acelasi fel, bunatatea, prietenia si aprecierea ii pot face pe oameni sa-si schimbe parerea mai repede decat orice amenintari sau dezlantuiri de furie.

          Daca vreti sa castigati pe cineva, luati-l cu duhul blandetii.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Ingerii intelepciunii

Din intelepciunea tibetana

''Adevarata spiritualitate inseamna,  sa fim constienti ca, daca suntem interdependenti cu toate si cu toti ceilalti, chiar si cel mai marunt si nesemnificativ gand, cuvint si actiune, au consecinte reale in tot universul. Toate sunt  corelate intre ele :ajungem sa realizam ca suntem responsabili pentru tot ce facem, spunem, sau gandim, responsabili in fapt pentru noi insine, pentru toti si toate, si pentru intregul univers."
"Cartea tibetana a mortii si a vietii "de Sogyal Rinpoche

http://ro.shvoong.com/tags/din-intelepciunea-tibetana

Cât valorezi in realitate

povestea Cat valorezi in realitate
       
 

        Andrei, cu o figura trista si abatuta, se intalni cu prietena sa Cristina intr-un bar, la o cafea. Deprimat, incepu sa se descarce in fata ei, povestindu-i despre toate preocuparile sale... munca... banii... raportul cu prietena... scopul sau in viata!... Totul parea sa ii mearga prost. Cristina baga mana in geanta, scoase o bancnota de 50 EURO si ii zise:
"- Vrei aceasta bancnota? "
        Andrei, putin confuz, la inceput ii raspunse:
"- Bineinteles, Cristina... sunt 50 EURO, cine nu i-ar vrea?"
        Atunci Cristina lua bancnota intr-o mana si o stranse cu putere pana cand facu un mic ghemotoc. Aratandu-i ghemotocul lui Andrei il intreba din nou:
" - Acum o mai vrei? "
" - Cristina, nu stiu unde vrei sa ajungi, dar sunt in continuare 50 EURO. Bineinteles ca ii iau si asa, daca mi-i dai."
        Cristina desfacu ghemotocul, arunca bancnota pe jos si o calca cu piciorul, pana cand se murdari toata.
" - Tot mai vrei bancnota?"
" - Asculta, Cristina, tot nu inteleg unde vrei sa ajungi, este oricum o bancnota de 50 EURO, si pana cand nu o rupi isi pastreaza valoarea.... "
" - Andrei, trebuie sa stii ca chiar daca uneori ceva nu iese asa cum vrei tu, chiar daca viata te indoaie si te face un mic ghemotoc, tu continui sa fii la fel de important cum ai fost intotdeauna... Ceea ce trebuie sa te intrebi este cat valorezi in realitate, nu cat de mult poti sa fii abatut intr-un anumit moment. "
        Andrei ramase nemiscat uitandu-se la Cristina fara sa zica un cuvant, in timp ce mesajul ii intra bine in memorie.
        Cristina puse bancnota desfacuta alaturi de el, pe masa, iar cu un zambet complice ii spuse:
" - Ia-i, tine-i cu tine ca sa iti amintesti de acest moment atunci cand nu te vei simti bine... dar trebuie sa imi dai o bancnota noua de 50 EURO ca sa o pot utiliza cu urmatorul prieten care are nevoie."
         Il pupa pe obraz si se indrepta catre usa. Andrei privi bancnota, zambi, o privi din nou si cu o energie noua il striga pe ospatar sa plateasca nota...
        De cate ori ne indoim de valoarea noastra, de ceea ce meritam intr-adevar si de ceea ce putem realiza?
        Acum gandeste-te bine. Incearca sa raspunzi la urmatoarele intrebari:
1. Spune care sunt cele mai bogate 5 persoane din lume.
2. Spune care sunt ultimele 5 castigatoare de la Miss Univers.
3. Spune 10 castigatori ai premiului Nobel.
4. Spune care sunt ultimii 5 castigatori ai premiului Oscar cel mai bun actor sau actrita.
        Cum merge? Rau? Nu te preocupa. Nici unul dintre noi nu isi aminteste care erau cei mai buni ieri. Iar aplauzele se duc! Si trofeele se umplu de praf! Castigatorii se uita!
        Acum raspunde la urmatoarele:
1 - Spune 3 profesori care te-au ajutat in formarea ta
2 - Spune 3 prieteni care te-au ajutat in momente dificile
3 - Gandeste-te la cateva persoane care te-au facut sa te simti special
4 - Spune numele a 5 persoane cu care iti petreci timpul.
        Cum merge? Mai bine? Persoanele care fac diferenta in viata ta nu sunt cele cu cele mai bune rezultate, cu multi bani sau multe premii... Sunt cele care isi fac griji pentru tine, care au grija de tine si care stau oricum cu tine.
        Gandeste-te o clipa... Viata este foarte scurta! Tu, pe ce lista esti? Nu stii?... Lasa-ma sa te ajut...
        Nu esti printre cei faimosi, dar esti printre cei la care m-am gandit ca vor citi aceste randuri



Despre însemnătatea pe care o acorzi lucrurilor

 


Am învăţat că lucrurile au însemnătate în măsura în care te dăruieşti lor cu toată fiinţa ta si le acorzi întâietate .
Ca să le aduci în prim-plan şi să le dai atenţie , trebuie însă să le auzi chemarea .
Chemarea  pe care o auzi cu inima , acel ceva dincolo de realitatea  la care ai acces .
Am lăsat lumea sufletească a oamenilor cu care vin în contact să trăiască în mine şi am simţit că uneori când forţele eterice sunt puternice , tind să te acopere şi să te învăluie cu forţa lor şi să-ţi transmită bucuria , seninătatea şi dorinţa de a te pierde şi de a trăi dincolo de orice altceva.
Alteori m-am simţit copleşită sau cotropită de sentimente care mi-erau străine .
           În acceaşi măsură am observat cum forţele sufleteşti astrale tind să modereze si modeleze  aceşti  curenţi  eterici  şi  să-i    transforme ,  condesându-le  cumva şi  dându-le  o alta direcţie , o alta demnitate , înălţând trăirile în sfera solemnităţii şi a sacralităţii 
          Este necesar însă să fii echilibrat şi să ai disponibilitatea de a  privi cu detaşare  ceea ce ţi se întamplă , din postura de martor.
         Atunci ceea ce trăieşte ca substanţă  , ţi se înfăţişează clar şi fără echivoc şi în acelaşi timp  fără putinţă de tăgadă . 
          Forţele eterice şi astrale se întrepătrund, ca într-un joc , într-o curgere perpetuuă  , ce are glas .
          Şi ca într-un dans , poţi să alegi să te laşi  vrăjit de muzică sau să te  îndepărtezi  şi să laşi acordurile să se stingă şi să-şi  piardă  însemnătatea.

                                                                                           Florys

joi, 27 ianuarie 2011

Nikola Tesla - Vrajitorul energiei gratuite

Un scurt documentar despre viata si inventiile revolutionare ale lui Nikola  
Tesla.

">

PUTEREA CUVINTELOR


Cuvintele vibrează pe anu­mite note, creând sunete, deci, vibraţii plăcute sau neplăcute. Este bine să folosim doar cuvintele care ne plac, şi sa fim extrem de atenţi ce vorbim.
Cu ajutorul cuvintelor, se pot face vindecări miraculoase. Repetarea unor cuvinte, precum bine, sănătos, vioi, puternic etc, are un efect benefic asupra sănătaţii noastre fizice şi psihice, conducând, în foarte multe cazuri, la însănătoşire rapidă. Aceste cuvinte crează o autosugestie la care creierul raspunde şi co­mandă începerea luptei pentru refacerea organismului.
În ceea ce priveşte chakrele, ele pot fi deschise fie cu aju­torul unor mantre, fie cu ajutorul unor cuvinte, bine cunoscute, folosite chiar şi în rugăciuni. Prin ele, putem să punem în vibraţie organe deze­chilibrate şi să le ajutăm să intre în vibraţia lor normală.
Pentru deschiderea chakrelor(centrilor energetici) putem folosi urmatoarele cuvinte:

- minune, pentru chakra 1;
-
bucurie, pentru chakra 2;
-
cer, pentru chakra 3;
-
sănătate, pentru chakra 4;
-
bogatie, pentru chakra 5;
-
binecuvântează, pentru chakra 6;
-
sfinteşte, pentru chakra 7.

Funcţia creierului poate fi activată prin cuvântul Soare sau Dumnezeu.
Dumnezeu-Tatăl deschide funcţia sistemului glandular - de unde concluzia că boli ale creierului sau ale glandelor au legătura directă cu divinitatea.
Iisus-Fiul - acţionează pe sistemul nervos central şi pe     simţuri.
Căutare - deschide funcţia sistemului limfatic.
Rugăciune - deschide funcţia sistemului respirator.
Curăţenie - acţionează pe sistemul osos.
Credintă -pune în vibraţie tendoanele şi ligamentele.
Puritate - reface sistemul circulator.
Ispita este stomacul, bila este Cel rău, păcatul este sexul, iar minciuna, pancreasul.
Puterea - reface muşchii.
Mântuirea - deschide sufletul.
Adevărul - curata canalele energetice.
Sintagma Sfânta-Treime, fiind formată din vibraţia cuvintelor rugăciune, credinţă şi curăţenie, va acţiona atât asupra tendoanelor, cât şi a legăturii dintre sistemul respirator şi cel osos.

Sintagma pâinea noastră cea de toate zilele nu se referă la mân­carea propriu-zisă, ci la cultura spirituală. Prin ea se acţionează asupra zonei creierului în care este amplasată memoria.
Toate cuvintele menţionate aduc viaţă. Trebuie doar să le folosim, iar rugăciunea în care le regăsim ar fi urmatoarea:
"Dumnezeu Tatăl ,Sfântul Duh şi Iisus Fiul mă ajută să Caut prin Rugă­ciune Curăţenia, Puritatea, Credinţa, Împărăţia şi Puterea Lui, Mântuirea şi Mila Lui, Adevărul, Pâinea noastră cea de toate zilele, Minunea din mine, Bogăţia sufletului, Bucuria de a trăi Sănătos, precum în Cer aşa şi pe Pământ şi fereşte-mă de Păcat, Ispită, Minciună şi de Cel rău, Binecuvântează- mă şi Sfinţeşte această Rugăciune, spre Libertatea divină, aşa să fie (Amin).
Pronuntând cuvinte urâte, putem să ne facem rău singuri, e problema noastră, dar atentie, ele nu trebuie transmise celor din jurul nostru. Cuvintele primesc o forta suplimentară cu cât le conştientizăm mai mult şi cu cât este mai puternică trăirea noastră atunci când le rostim.  


Este Cea Mai Puternică Forţă Din Univers

FERICIREA DIN NOI


“M-am intrebat atunci daca nu cumva e nevoie sa suferim ca sa discutam serios despre fericire. Daca nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin Infern. Numai cel ce a cunoscut deznadejdea poate intelege violenta luminii din pictura lui Van Gogh.“ A treia iubire . Scrisori imaginare.
In intelepciunea sa, poporul roman a iubit zicala : « razi a rau », care exprima caderea sufletului din fericire direct in durere. Orice lucru se poate transforma in contrariul sau, asa incat dam din ras in plans si invers, din iubire in ura, din putere in slabiciune, din puritate in pacat. Sentimentele opuse (ne spun fizicienii) genereaza aceasta unda. Depasind un anumit prag al trairii, ceea ce noi credem a fi bine sau rau se confunda pana la asemanare. Ne putem misca creativ numai intre extreme, nu si dincolo de ele. Marile fericiri se strivesc sub pasii unor intamplari care ne transporta uneori intr-un mare Iad.
Daca ne permitem sa suferim prea mult ori gasim continuu cauze de suferinta, fie in ceilalti, fie in noi insine, poate fi, pentru ca suferinta ne energizeaza si ne da sentimentul profund (neconstientizat) ca traim fericirea.
Un om disperat poate trai langa un sfant sau langa un mare iluminat, dar, daca el se gandeste la suferinta proprie, el simte ca nu poate iesi din dilemele sale si ramane inchis in convingeri si credinte pesimiste, iar campul energetic al sfantului devine o « mobila » inutila intr-o casa parasita.
A cere, a alege, a fi atent, a fi concentrat, a cauta, a-l iubi pe Dumnezeu, a fi bun, a sprijini tot ce bucura si multumeste viata sunt unul si acelasi lucru. Prin cerere, alegere, cautare a valorilor vietii si prin spirjinul lor, puterea devine operationala in viata noastra.
Un om care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata nu va incerca sa dovedeasca nimic ; nici sfintenia, nici bunatatea, nici puterea sa. De aceea oamenii de acest calibru traiesc mai degraba in izolare, dar atunci cand cerem exprimarea iubirii, s-ar putea sa-i intalnim, iar intalnirea cu ei ne poate schimba viata.

Octavian Paler

miercuri, 26 ianuarie 2011

Giovanni Marradi - Just for you ( Together )

♥♫ Castle Of Dreams - GIOVANNI MARRADI ♥♫

GIOVANNI MARRADI- Field of Dreams

GIOVANNI MARRADI- Domino

Comoara Manastirii Ghighiu Icoana Maicii Domnului "Siriaca"


Lacrimile arhiereului


La cativa pasi de Ploiesti, la Manastirea Ghighiu, icoana Maicii Domnului Sirianca savarseste in fiecare zi cate o minune Vantul rece matura campia si isi gaseste loc dincolo de portile grele ce par ca ajung pana la cer. In spatele zidurilor sfintei Manastiri Ghighiu te intampina un alt anotimp. Anotimpul credintei si al sperantei.
Implinirea dorintelor Din cand in cand, in fata portii din stejar masiv opreste cate o masina. Cu ochii tristi si capetele plecate sau, dimpotriva, cu fetele luminate, oamenii intra sfiosi in curtea bisericii, atrasi ca de un magnet de Maica Domnului Sirianca, facatoarea de minuni, despre a carei putere s-a dus vestea in toata lumea. Nimeni nu pleaca de aici fara sa-si implineasca dorinta. Cand vezi atatea persoane adunate in acest loc plin de sfintenie, unde straluceste lumina dumnezeirii, cand ii vezi lasand la o parte vorbele rele si dusmaniile pentru o ora sau pentru o secunda, devii si tu martor la o minune. Aici timpul nu se masoara in ore, are parca o alta logica. Aici exista o bucata de vesnicie invaluita in lumina iubirii. Daca stai de vorba cu maicile, vei vedea Cerul oglindit in ochii lor. Si vei simti o imensa pace ce se revarsa asupra inimii tale...
Daruri de multumire . Cu aproape 50 de ani in urma, aparitia Maicii Domnului Sirianca era rodul unei minuni. In februarie 1958, episcopul Vasile Samaha al Antiohiei aducea in dar sfintei Manastiri Ghighiu o superba icoana pictata pe lemn de santal. Venise aici dupa ce ii aparuse in vis chiar numele lacasului... De atunci si pana in zilele noastre, Maica Domnului - cunoscuta si sub numele de "Madona Neagra"- a facut atat de multe vindecari si a implinit de-a dreptul miraculos atatea dorinte, incat nimeni nu le mai stie numarul. Dar stau drept dovada sutele de obiecte de aur si argint lasate drept multumire Sfintei Fecioare de toti cei carora Ea le-a adus lumina in suflet. Ce se intamplat, de fapt? Cum se produc aceste miracole care scapa oricarei explicatii? Nimeni nu poate spune. De fapt, nici nu mai conteaza. Pentru ca un miracol este un miracol.
Mireasa lui Hristos. In 60 de ani de manastire, Maica Lavrentia a invatat ce povara poarta pe umeri fiecare om care intra in biserica. Privind-o cat este de plapanda, ai zice ca, aidoma pasarilor cerului, se hraneste doar cu roua diminetii si dulceata florilor. Te cerceteaza cu ochii sai albastri si adanci, iar cuvintele-i calde si simple, adesea intarite de lacrimi, au valoarea unor veritabile sentinte. Sunt adevarate porunci pentru cei care-i sunt ucenici si medicamente pentru cei cu sufletul bolnav. Numai cine n-a vorbit niciodata cu Maica Lavrentia nu va putea intelege taina si puterea cuvintelor sale pline de duh, izvorate din iubire si rugaciune. S-a nascut in 1928, iar prima sa vizita la manastire a fermecat-o. Atrasa de viata monahala, la 17 ani depunea juramantul si devenea mireasa lui Hristos. "Dupa ce-am terminat cursul primar, am plecat cu bunica la Manastirea Pasarea. Si acolo am ramas. 12 ani. Acolo am invatat ce e calugaria. Ca sa ne ridice nivelul cultural, parintele de atunci ne-a angajat doi profesori, de matematica si de istorie, iar romana ne-o preda chiar Sfintia sa. Cum terminam o clasa, mergeam in sat si dadeam exameni, povesteste Maica Lavrentia. Mainile sale calde miros a busuioc, iar pe fata nu i se citeste decat veselie si dragoste pentru omul din fata ei, indiferent ca este un pacatos sau un sfant. "Mai tarziu, parintele a ales pe trei dintre noi, mai dezghetate, si ne-a trimis la Manastirea Horezu, in Valcea, sa dam examen la Seminarul Teologic. Cinci ani am fost bursiera a Patriarhiei, iar dupa terminarea Seminarului, Sfantul Patriarh Justinian Marina m-a trimis la Manastirea Ghighiu, sa fiu mana dreapta a maicii staretei. Au trecut 50 de ani de atunci... Ulterior a fost numita ghidul manastirii si asa a ramas pana astazi, facand ascultare cu lumea. Nu vrea sa vorbeasca prea mult despre sine. E doar un om al lui Dumnezeu. Atat. "Daca vreti sa vedeti minuni, priviti-o pe Maica Domnului, imi sopteste maica. Uneori sfintenia e prea aproape de noi ca s-o vedem, asa cum sta ascunsa sub umbra smereniei, intr-un colt al unei biserici, in sufletul curat al unei maici... Scoate niste chei si imi face semn s-o urmez. Mergem in biserica mica, locul unde a stat ani de-a randul icoana Maicii Domnului Sirianca.
Mirosul sfinteniei. Biserica mica, purtand hramul "Sfintilor Lazar, Spiridon si Haralambiei, e asezata in mijlocul unui cimitir, unde se odihnesc inalte fete bisericesti si maici ce si-au inchinat viata Domnului. O plimbare printre mormintele vechi seamana mai degraba cu o lectie de istorie in aer liber. Miroase a marmura uda si a ceara... Iti vine sa calci usor, sa nu-i trezesti din somn. Desi, daca te opresti si te asezi pe una dintre bancute, parca ii auzi rostind de sub patura de flori: "Maica lui Dumnezeu, Sfanta Fecioara, roaga-te pentru noi, pacatosiii. Urcam cateva scari. Maica se misca uimitor de repede, cu greu te poti tine dupa ea. Deschide usa micutei biserici si, dintr-o data, simt un miros nemaiintalnit. Pare un amestec pretios de mir, smirna si tamaie... Potrivit ritualului, nimeni nu are voie sa intre aici incaltat. In plus, trebuie sa mergi in genunchi pana la locul icoanei si te intorci spre iesire mergand tot in genunchi, dar cu spatele, asa incat fata sa-ti fie indreptata mereu spre Sfantul Altar.
Maicuta e grabnic ajutatoare. Marturisesc ca niciodata n-am vazut un loc atat de plin de forta dumnezeiasca ca aici. Miresmele anotimpurilor se impletesc cu ale ingerilor... Peste tot Evanghelii vechi, cadelnite, potiruri, broderii nepretuite. Un mic orasel plin de sfinti. Sarut cu sfiala podeaua. Pana si covorul miroase a tamaie. Ne inchinam cu totii Sfintei Fecioare. Fiecare dintre cei care intra aici ingenuncheaza in fata Ei, sperand sa-i vindece suferinta si durerea. Cu lacrimile siroind pe obraz, ne cerem iertare. Izvorate din necaz sau bucurie, lacrimile noastre vorbesc singure si urca direct la cer. Facem cateva matanii inainte de a ne ridica. Ne incaltam, apoi fiecare isi vede de drumul sau. Maica Lavrentia mai ramane putin. O tanara o roaga sa-i acorde cateva minute. Locul acesta e ultima ei speranta. Doar binecuvantata de Maica Domnului Sirianca poate sa-si implineasca cel mai mare vis: sa nasca un copil. Maica Lavrentia o priveste duios si o linisteste, asigurand-o ca "Maicuta-i e grabnic ajutatoare femeilor care nu pot ramane insarcinate. De-a lungul vremii, sute de femei au venit aici, iar Fecioara Maria le-a daruit cu prunci frumosi si sanatosi. Un zambet imi straluceste pe buze. "Dumneata ce vrei?, ma trezeste maica din visul meu frumos. Rostesc cateva cuvinte doar de mine intelese. Sau cel putin asa credeam eu... "Maica Domnului ne intareste pe toti cei aflati in disperare si nevoii, ma mangaie usor pe crestet maica Lavrentie. O mangaiere pe care n-o voi uita toata viata.
Rugaciunea lacrimilor. Facem cativa pasi pe poteca presarata cu suferinte, vise, dragoste si credinta, care duce la biserica mare unde Imparateasa, grabnic Ajutatoarea, vegheaza neincetat. Cu sufletele grele, oamenii asteapta cuminti sa le vina randul la icoana. E o liniste desavarsita. Pe o masuta sunt intinse cateva pixuri si o gramajoara de foi albe, pentru cei care vor sa scrie un Acatist. Langa ele, o tavita poleita cu argint, plina cu bucatele de paine sfintita. Nu poti sa nu te intrebi daca esti suficient de curat, incat sa poti gusta din ele... Aici e locul inceputului. In orice colt te-ai afla, Maica Domnului Sirianca te urmareste cu ochii sai plansi. Emana o forta cu totul deosebita, te face sa te simti mic si neinsemnat. Dar, mai ales, pacatos... Parca ti-au pierit toate cuvintele, iar din ochi iti tasnesc lacrimi care nu mai vor sa se opreasca. De fapt, aici nici n-ai nevoie de prea multe cuvinte. Important e sa crezi ca rugaciunea ti se va implini. Pentru ca Maica Domnului Sirianca nu uita pe nimeni. Ea lucreaza dupa credinta fiecaruia dintre noi. Azi tamaduieste de cancer, maine de epilepsie, poimaine scoate demoni. E de ajuns sa-i spui necazul sau durerea si in scurt timp vei primi raspunsul mult asteptat.
Izvorul intemnitat de comunisti .Manastirea e frumoasa mereu, dar, o data in an, de ziua Tamaduirii,Ghighiul se gateste aparte, in straie albe si curate, de sarbatoare.
Puhoaie de oameni la Izvorul Tamaduirii Curtea manastirii e ca o stupina. Fara exceptie, toate maicutele trebaluiesc la agheazmatar sau in jurul bisericii, sadind fiecare in dreptul chiliei sale brauri multicolore de irisi, pascalute, butonasi, pansele, violete sau margaritar. Nimic nu mai razbate din chipul posomorat al orasului, care pandeste undeva, in zare.In spatele zidurilor inalte ale manastirii, turlele fumegoase ale
Ploiestiului dispar. Marea lavra Ghighiu e aparata prin doua minuni –de icoana Maicii Domnului si de izvorul tamaduirii, ce susura in spatele gradinii. Ca doua suflete pereche, icoana si izvorul intregesc aceeasi lucrare. Intr-un caiet cu scoarte ingalbenite de vreme, s-au pastrat multe din minunile implinite la Ghighiu. Apoi caietul a disparut.  Nimeni nu l-a mai gasit vreodata. Parca ar fi intrat in pamant. Din toate, a mai ramas doar amintirea unor intamplari fericite, despre care maica Maria (ingrijitoarea gradinii) vorbeste
cumva cu teama si fereala. Siriaca e o icoana smerita, careia nu-i place fala desarta - acoperamant cu pietre pretioase sau cuvinte  exagerate de lauda. De cele mai multe ori refuza sa fie pozata in albume, asa cum refuza sa fie mutata de la locul ei, ingreunandu-se
peste fire, daca cel ce se apropie de ea nu se afla in post curat si
rugaciune. Fara nici o explicatie si fara legatura cu momentul zilei, uneori Siriaca se innegureaza la chip, incat nu-i mai zaresti nici o trasatura pe lemnul de santal; alteori, fata i se lumineaza dumnezeieste, dezvaluind o piele catifelata si curata, de femeie
tanara si fara prihana. Vindeca demonizati si paralitici, dezleaga zamislirea de prunci si aduce pace in casa, dar isi ia darul inapoi, daca cei insanatositi uita sa multumeasca si sa faca la randul lor milostenie. Multe din intamplarile trecute s-au pierdut, dar asta nu inseamna ca nu au fost. Cea mai minunata dintre ele s-a petrecut chiar la aducerea
icoanei din Siria, cand episcopul Samaha a lacrimat, asa cum a doua zi
avea sa lacrimeze, strop cu strop, izvorul acoperit de comunisti cu o dala imensa de beton - semn ca puterea lui Dumnezeu era de neoprit, ca ura si vrajmasia celor fara de credinta nu puteau sa dainuie prea mult.Maica Maria ofteaza, dar nu se tulbura. Ea este cea care ingrijeste izvorul, il curata si-i asterne jur imprejur delicate vesminte florale. Acolo isi face pravila si se roaga. Acolo plange cand e necajita si tot acolo isi gaseste linistea. Ca nimeni altcineva, maica Maria cunoaste puterea acestei ape. Stie prea bine ca izvorul
pustnicului Agapie e unic si miraculos, ca, adeseori, se poarta de parca ar avea vointa proprie - fie se prelinge in picaturi lenese, fie se inalta intr-o coloana acvatica, de pana la 10 metri inaltime. O data in an, maica Maria se grabeste cu mainile ei ostenite de munca
sa intregeasca randul de flori ce duce spre izvor. Cu o privire usor adumbrita de tristete, priveste straturile de albastrele, salvie si petunii, stiind ca a doua zi, de hramul manastirii, oamenii vor calca totul in picioare, grabindu-se sa ia apa si sa se inchine la icoana.
Maica nu se supara, cauta sa ierte. De fiecare data, se intampla  acelasi lucru multimea dezlantuita distruge iarba si florile, iar a doua zi incepe o ploaie binecuvantata, ce reface intreaga frumusete a naturii. Cu sticle si bidoane in mana, oamenii se roaga si asteapta o minune. Asteapta, fiecare dupa credinta lui, fara sa banuiasca macar ca minunea se afla chiar in fata lor - izvorul cuviosului Agapie si dragostea Maicii Domnului "Siriaca". Apa si dragostea reprezinta inceputul si sfarsitul a toate cate sunt; il reprezinta chiar pe
Hristos - izvorul nesecat, din care cine bea nu mai inseteaza niciodata.

Sursa   Internet

RUGACIUNE

“Iarta-ma, Doamne:
  • pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
  • pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
  • pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
  • pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
  • pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
  • pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
  • pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
  • pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
  • pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
  • pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
  • pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si, din teama, nu am indraznit sa pasesc!
  • pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
  • pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, te rog iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:
  • pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
  • pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
  • pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
  • pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
  • pentru lumina pe care am constientizat-o in adancul meu!
  • pentru iertarea pe care, daruind-o, mi-a adus pace!
  • pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
  • pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
  • pentru viata mea care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
  • pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
  • pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
  • pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
  • pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, te rog, Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!”


Rugaciune scrisa de parintele Argatu

marți, 25 ianuarie 2011

IUBIRI PERFECTE , RELATII IMPERFECTE

 

Totul în viaţa noastră este relaţie, iar calitatea relaţiilor pe care le avem dă în cele din urmă culoarea întregii
noastre vieţi.
Măsura în care relaţiile noastre sunt pline de iubire, de înţelegere, de compasiune, de non-judecată, este măsura în care suntem, sau nu, fericiţi.
Şi totuşi, dacă iubirea este sursa bucuriei de a trăi, cum se face că, de multe ori „în ciuda iubirii”, relaţiile noastre, şi mai ales relaţiile de cuplu, sunt atât de tumultoase şi ne aduc, de atâtea ori, suferinţă? John Welwood, care este un psihoterapeut vizionar, trecut nu numai prin şcolile gândirii occidentale dar şi prin iniţieri budhiste, descoperă pentru noi rădăcinile spirituale ale nefericirii. El arată cum se naşte în adâncul nostru rana aceea universală, starea aceea de izolare şi de absenţă a iubirii şi sentimentul profund că nu suntem demni de a fi iubiţi aşa cum suntem. Marele adevăr despre care scrie Welwood este acela că dificultăţile în relaţiile noastre exterioare, provin de fapt din relaţia fundamentală pe care o avem cu noi înşine. Tânjim după iubire din partea celorlalţi pentru că noi înşine ne refuzăm iubirea, necrezându-ne demni de ea.
Iubiri perfecte, relaţii imperfecte este o carte scrisă de un maestru al iubirii. Este ca o călătorie intensă de vindecare şi transformare, în care învăţăm că imperfecţiunea relaţiilor noastre nu este decât măsura în care ne lăsăm prinşi în voalurile iluziei. Noi suntem, cu adevărat, iubire, doar că rareori credem acest lucru. Această carte este pentru aceia care vor să se întoarcă Acasă, la adevărata natură a fiinţei lor.
Horia Ţurcanu şi Elena Francisc

Rana din suflet
Dacă aruncăm o privire sinceră în interiorul nostru, vom observa o platoşă în jurul inimii. Pentru unii oameni, este o baricadă groasă, impenetrabilă. Pentru alţii, este un scut protector mai subţire, mai subtil sau o contracţie care nu apare decît în circumstanţe ameninţătoare. Şi nimic nu sporeşte mai mult sentimentul de ameninţare decît suspiciunea de care am discutat mai devreme: că nu suntem cu adevărat iubiţi sau acceptaţi aşa cum suntem. Reducînd inima la tăcere sau închizînd-o, încercăm să eliminăm durerea.
Neştiind că putem fi iubiţi pentru ceea ce suntem devenim neîncrezători în iubirea însăşi şi acest lucru la rândul lui ne determină să întoarcem spatele vieţii şi să ne îndoim de bunăvoinţa ei. Ne putem spune că iubirea nu este cu adevărat disponibilă, însă adevărul profund este că nu-i acordăm încredere şi astfel ne este greu să ne deschidem faţă de ea sau să o lăsăm să ne penetreze. Acest lucru ne deconectează de propria inimă, exacerbând sentimentul că iubirea e greu de găsit.
Îndepărtarea de iubire se transformă de cele mai multe ori în senzaţia de a nu fi complet acceptaţi de către familia din care provenim – fie prin neglijenţă, lipsă de sincronizare sau chiar abuz. Pentru că nu ne simţim strânşi în braţele sigure ale iubirii , cădem în ghearele fricii. O cantitate insuficientă de iubire şi hrană spirituală afectează în mod direct sistemul nervos sensibil al copilului, dând naştere unui anumit grad de şoc sau unei traume care îl va afecta pentru tot restul vieţii.
Uneori, rănirea sau separarea de iubire se produce în moduri mai subtile. Unii părinţi par destul de iubitori, totuşi, în mod inconştient sau ascuns, îşi manifestă iubirea încercând să controleze sau să manipuleze. Sau pot să nu vadă copilul ca pe o persoană diferită de ei, o fiinţă separată. Astfel de copii se pot simţi iubiţi pentru anumite calităţi, dar nu pentru ceea ce sunt cu adevărat. În nevoia lor de a-şi mulţumi părinţii şi a le îndeplini aşteptările, ajung să privească iubirea ca pe un lucru din afara lor pe care trebuie să-l cîştige ridicîndu-se la anumite standarde.
Copiii încearcă în mod firesc să se protejeze de suferinţa iubirii neadecvate cât de bine pot. Învaţă să se separe şi să se distanţeze de ceea ce le provoacă durere, prin încăpăţânare sau închizându-se în sine. Termenul tehnic este disociere. Disocierea este modul prin care mintea noastră întoarce spatele durerii, sensibilităţii, dorinţei de iubire, supărării şi furiei de a nu primi suficientă dragoste, corpului, unde se află aceste sentimente. Este una dintre strategiile de apărare fundamentale şi una dintre cele mai eficiente din repertoriul copilului. Totuşi, ea are şi un dezavantaj major: împiedică sau opreşte accesul către două zone principale din corp: centrul vital din stomac – sursa energiei dorinţei, a erosului, a forţei vitale şi cunoaşterii instinctuale – şi centrul inimii – unde răspundem iubirii şi simţim lucrurile la modul cel mai profund. Spunând nu durerii , lipsei de iubire , blocăm căile prin care curge dragostea în corp şi astfel ne lipsim de nutrientul esenţial care ar permite întregii noastre vieţi să înflorească. Şi ajungem să periclităm legătura cu viaţa însăşi.
Toate acestea ne pun în faţa unei dileme ciudate şi dureroase. Pe de o parte, tânjim după iubire – lucru de neevitat. Iar în acelaşi timp, o şi îndepărtăm şi refuzăm să ne deschidem total către ea pentru că nu-i acordăm încredere. Întregul tipar – necunoaşterea faptului de a fi iubiţi aşa cum suntem, apoi reducerea la tăcere a inimii pentru a elimina durerea, închizând căile prin care iubirea poate curge în şi prin noi – reprezintă rana din suflet. Deşi rana din iubire se naşte în copilărie, ea devine în timp o problemă spirituală mult mai mare – o deconectare de la deschiderea spre iubirea care este natura noastră.
Rana umană universală se manifestă în corp ca pustietate, anxietate, traumă sau depresie, iar în relaţii ca starea de neiubire, cu nesiguranţa ce-i urmează, tendinţa de a ne proteja, neîncrederea şi resentimentele. De aici decurg toate problemele din relaţiile noastre. Iubirea şi rana din suflet par a merge mereu mână în mână asemenea luminii şi a umbrei. Indiferent cât de puternic ne îndrăgostim de cineva, rareori ne depăşim frica şi neîncrederea pe termen lung. Într-adevăr, cu cât mai strălucitor ne luminează cineva, cu atît mai mult acest lucru activează umbra rănii noastre şi o aduce în prim plan. Odată ce apar conflictul, neînţelegerile şi dezamăgirile, o anumită nesiguranţă se înalţă din adâncurile întunecate ale minţii noastre, şoptind „vezi, până la urmă tot nu eşti iubit cu adevărat“.
La nivel colectiv, rana profundă din psihicul uman duce la o lume devastată de lupte, stres şi disensiuni. Comunităţile şi instituţiile sociale de la fiecare nivel – căsătorii, familii, şcoli, biserici, corporaţii şi naţiuni pe întreg mapamondul – sunt în haos, se divid. Cele mai mari rele de pe planetă – războiul, sărăcia, nedreptatea, degradarea ecologică – pornesc din incapacitatea noastră de a avea încredere unii în alţii, de a ne onora diferenţele, a ne angaja într-un dialog respectuos şi a ajunge la o înţelegere reciprocă. Aşadar, toate lucrurile frumoase şi ororile acestei lumi au aceeaşi sursă: prezenţa sau absenţa iubirii. Să nu te simţi iubit şi să pui asta la suflet este singura rană care există. Ne distruge, făcându-ne să ne veştejim şi să devenim refractari. Aşadar, în afara unor dezechilibre biochimice şi tulburări neurologice, manualul de diagnostic pentru afecţiunile psihologice ar putea la fel de bine să înceapă astfel: „În prezenta lucrare sunt descrise toate modurile nefericite în care se simt şi se comportă oamenii atunci cînd nu ştiu că sunt iubiţi.“ Toată ura faţă de noi înşine şi de ceilalţi, toate temerile noastre, egoismul, problemele de comunicare şi nesiguranţa sexuală, patologia, nevroza, acţiunile distructive din lume şi întregul coşmar al istoriei, cu toată vărsarea de sânge şi cruzimea sa, se rezumă la un singur lucru: faptul că nu ştim că suntem iubiţi şi că merităm iubire ne îngheaţă inima. Şi întreaga tragedie a vieţii umane porneşte de aici.
Cînd oamenii nu se ştiu iubiţi, o gaură neagră se formează în psihic şi din ea încep să se nască idei că ar fi lipsiţi de importanţă, nesemnificativi sau că le lipseşte frumuseţea şi bunătatea. Această zonă îngheţată a fricii este cea care dă naştere atacurilor teroriste de tot felul – nu numai sub formă de bombe care explodează, dar şi sub formă de atacuri emoţionale în noi înşine şi în relaţiile noastre.
Teroarea exterioară este doar un simptom al celei din interior. Când oamenii se simt neiubiţi sau trataţi incorect, caută un ţap ispăşitor, cineva asupra căruia să-şi verse amarul. Deşi războaiele şi terorismul sunt în general privite drept probleme politice, adevărul este că oamenii în interiorul cărora iubirea curge liberă nu aruncă bombe. Terorismul, asemenea războiului însuşi, este un simptom al alienării de iubire care infectează lumea. Dacă nu reuşim să eradicăm această molimă vindecând starea de neiubire care a fost transmisă de-a lungul generaţiilor, stăpânirea fricii şi a terorii nu va fi niciodată îndepărtată de pe acest pământ. Un „război asupra terorismului“ este un oximoron, un lucru imposibil, pentru că nu poţi elimina teroarea printr-un război care nu face altceva decât să producă şi mai multă teroare.

John Welwood. Iubiri perfecte, relatii imperfecte

luni, 24 ianuarie 2011

Cărțile înţelepţilor


EI, copilul, într-o zi a fost dus în lumea Tatălui Ceresc. Aici erau 3 înţelepţi. Aceştia i-au pus în faţă 3 cărţi, fiecare îmbrăcată altfel şi i-au spus:
- Ai aici: Cartea Cunoaşterii, Cartea Bogăţiei şi Cartea Aventurii. Alege cartea care-ţi place cel mai mult, dar fără să deschizi vreuna.
Copilul, tânărul (în cealaltă dimensiune părea mai matur) a ales cartea cea mai frumos îmbrăcată.
Când unul dintre înţelepţi a deschis-o, tânărul şi-a dat seama că era Cartea Aventurii.
- Nu este ceea ce vreau, a spus.
Peste alte zile, copilul este dus din nou în lumea Tatălui Ceresc. I se pun din nou în faţă cele 3 cărţi.
De această dată a ales-o pe cea mai prost îmbrăcată. Dar era tot Cartea Aventurii.
- Dar nu este ceea ce vreau.
Peste încă câteva luni a fost luat din nou în lumea Tatălui Ceresc.
Acum i s-au pus în faţă trei cărţi îmbrăcate identic.
De data aceasta nu a mai ales cu mintea.
- Rog Divinitatea să-mi deschidă doar Cartea care cuprinde în ea drumul ales de Ea pentru mine, drumul care mă-mplineşte.
Cele 3 cărţi s-au îndepărtat una de alta. Cea din mijloc s-a apropiat de tânăr şi s-a deschis singură. Pe prima filă scria: Cartea Cunoaşterii.
- Este exact Cartea pe care mi-o doream! strigă cu bucurie tânărul.

Poveste de Geta Heimerl

duminică, 23 ianuarie 2011

Iarna....din nou


Ninge ...

Ca in poveste

Si nu mai esti

Si nu mai este.

Doar ninge alb ,

Necontenit

Unde mai sunt ?

De ce-am venit ?


Imi ninge parul

Si pleopele si gura

Si parca a ntrecut

Masura

E rece si-atat de cald

E iarna doar

Si sunt la prag.


Vorbeste fulgul

Despre mine

De cine sunt

Si de ce oare

Ca astazi sunt…

E o intamplare

Alba , nerostita

Ce fulguie

Indragostita.


Ma simt usoara

Fara vina

Sunt parca fulg

Fara pricina.

Ma joc ,

Urc si cobor

Fac parte din decor.


- / -


Ninge cristalin si diafan

Imaculand tot ce e sumbru

Si cade paravan

Peste tot ce e umbra

Cernita si tacuta


Transforma si alchimizeaza

Stari de fapt si stari de fond

Sentimente si trairi

Care pleaca , care vin.


Daca poti sa uiti de tine

Cerne albul tot deodata

Cerul parca acum coboara

Te-nvaluie in soapta

Si-ti vorbeste de iubire.

Coala pura , fara nume.


Bucura-te si zambeste

Este iarna de poveste

Inauntru este cald

Flacarile inca ard

Totu-i viu, totul asteapta

Ca neaua sa se topeasca.


Pana atunci aduni in tine

Numai picuri de iubire

De lumina ce va naste

Alte stele si alti astrii.


Florys


sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Viziunea unei femei medic psihiatru asupra vindecarii la nivel energetic si asupra modului in care putem avea revelatii in visele noastre

Acesta este subiectul cartii “Cercul revelatiei”, aparuta la editura Elena Francisc: drumul spiritual al unui psihiatru ce ajunge ucenica unei femei saman din muntii Altai, pe nume Umai.

Lasandu-se ghidata de lantul sincronicitatilor, aceasta femeie a trecut de la un mod de gandire rigid si traditionalist, ca adept al medicinii clasice, la a imbratisa aspectele profunde ale realitatii energetice din jurul nostru.

Iata mai jos unul din visele pline de revelatii ale personajului din aceasta carte:

Nu e momentul sa stai pe ganduri. Ai alte lucruri de facut.” Cuvintele sunt spuse de un glas puternic de barbat, dar par sa rasune din mine.

Tip inspaimantata: “O, Doamne! Ce se intampla?”

“E doar un vis. Linisteste-te”, imi porunceste vocea.

In mod surprinzator, ma calmez. Poate ca vocea are dreptate. Am adormit fara sa-mi dau seama si acesta e doar un vis.

“Sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le inveti acum. Ce vrei sa ti se spuna mai intai?”

“Vreau sa aflu cel mai important lucru pe care pot sa il inteleg in starea mea actuala.”
“Bine. Urmeaza-ma.” Ii accept vocea ca si cum ar fi cea a invatatorului meu, asa ca, atunci cand vad silueta unui barbat imbracat in alb, il urmez fara nicio indoiala. Sunt curioasa ce are sa-mi arate. Se misca cu multa hotarare si imediat incep sa coboare o scara, care coboara adanc sub pamant.
Acest lucru ma surprinde, deoarece, atunci cand am cerut o revelatie, ma asteptam ca aceasta sa survina din nou printr-un fel de contopire cereasca.

Il urmez in timp ce el coboara tot mai in adanc. In timp ce coboram, aerul devine tot mai fierbinte si e tot mai intuneric. In cele din urma, il vad intrand intr-o camera aflata in spatele unei usi de fier negre si greoaie. Intru repede dupa el, fiindca nu vreau sa fiu lasata singura. Limbi rosii de foc incercuiesc camera. Barbati goi, tinand ciocane in mana, stau langa niste nicovale uriase si negre. Vad silueta alba a invatatorului meu parasind camera printr-o alta usa, aflata in partea opusa. Ca sa-l urmez, trebuie sa trec prin cercul acestor barbati, dar e clar ca nu intentioneaza sa ma lase sa trec. Ranjesc si soptesc, privindu-ma cu un dispret fatis.

Flacarile aproape ca imi ating parul. Barbatii se misca incet spre mine. Sunt tacuti, dar stiu ca s-au hotarat sa-mi faca ceva groaznic. Usa de fier se inchide in urma mea cu un zgomot infundat, inchizandu-mi astfel orice posibilitate de scapare. Dandu-mi seama ca sunt inchisa aici, incep sa plang. Cum am putut fi atat de naiva, incat sa accept acest diavol ca invatator si apoi sa-l las sa ma conduca aici? In locul revelatiei pe care mi-a promis-o, stiu ca urmeaza sa trec prin ceva oribil.

Barbatii se apropie si imi dau seama ca sunt foarte beti. Ma cuprinde frica si simt nevoia sa mi-o exprim. Incep sa tip.

Apoi, de nicaieri, o intelegere simpla imi patrunde in minte. Acest loc si oamenii care ma inconjoara sunt plasmuirile fricii mele. Toate imaginile din acest vis sunt ale mele. Eu detin controlul si pot sa fac orice cu ele. Aceasta intelegere ma face sa ma simt foarte puternica si pasesc plina de incredere spre oamenii beti.

Flacarile rosii scad, iar barbatii se transforma mai intai in niste starpituri fara forma, ca apoi sa dispara cu totul. Traversez camera goala si ies pe cealalta usa.

Barbatul in alb ma asteapta acolo. Ma intreaba: “Ti-ai amintit lectia?” “Da.”

Realizez acum ca, de undeva din centrul fiintel mele, pot sa controlez ceea ce numim realitate, schimband-o prin propria mea vointa.

Imi amintesc ce mi-a spus Umai despre cele doua misiuni pe care oamenii trebuie sa le indeplineasca: sa-si creeze propriile realitati si sa se creeze pe ei insisi. Stiu ca are sa-mi dea mai multe explicatii si sunt nerabdatoare sa vorbesc cu ea despre asta.

“Vreau s-o vad pe Umai”, ii spun invatatorului meu, simtind ca el stie cum sa ma puna in legatura cu ea.

“E imposibil sa o revezi. A facut ceea ce trebuia sa faca. Acum e gata.”

Ii tip invatatorului in fata: “Nu! Vreau s-o vad!” Imi dau seama cat de dor mi-a fost de ea si as face aproape orice ca s-o vad din nou.

“E imposibil”, repeta el. Vocea sa pare exasperata, ca si cum s-ar adresa unui copil neascultator.

Dar nu pot fi oprita: “Te inseli! Se poate! “, insist eu, dandu-mi seama ca acum sunt capabila sa stapanesc realitatea. Stiu cum sa ma concentrez din adancul fiintei mele, ca s-o aduc pe Umai aici. Fac acest lucru si ea apare brusc in fata mea.

“Foarte bine! Esti o eleva buna!”, spune barbatul, zambind in timp ce dispare.

Ma intorc bucuroasa spre Umai, plina de nerabdare. Are un zambet minunat si bland intiparit pe chip si imi dau din nou seama ca am deplina incredere in ea.

“De ce m-ai chemat aici?” ma intreaba Umai.
Vreau sa aflu mai multe despre modul in care ne cream pe noi insine. Incep sa inteleg ce inseamna sa imi creez propria mea realitate. Acum, vreau sa stiu ce inseamna crearea fiintei care traieste in aceasta realitate.”

“Priveste-te pe tine si pe cei din jurul tau. Singurul lucru cu care fiecare om e preocupat e incercarea de a-si modela propriul Sine. Fiecare se ingrijeste de propria sa fiinta, care se schimba si se dezvolta, incercand sa-i dea o forma.

Oamenii au trei cai principale prin care pot face asta. Vorbesc in mintea lor despre trecut, reconstruindu-l prin faptul ca modifica sau sterg lucrurile care nu se potrivesc cu fiinta pe care incearca sa o creeze si largind cadrul lucrurilor care ii ajuta sa faca asta.

Ei se gandesc de asemenea la viitor, inchipuindu-si ce vor face, cum vor arata, ce bunuri vor dobandi si cum vor fi acceptati de ceilalti.

Al treilea lucru pe care oamenii il fac se manifesta in legatura lor cu prezentul. In mod inconstient, ei isi dau intotdeauna seama de parerea pe care ceilalti o au despre ei, despre ceea ce fac, asa ca reactioneaza constant la asta. Unele reactii le sprijina parerea pe care o au despre Sinele lor, in timp ce altele o darama. Observa ca unii oameni sunt atrasi de ei, iar altii nu.

In cea mai mare parte a timpului, cand se afla in compania oamenilor care le infirma parerea despre ei insisi, simt un soi de antipatie fata de acei oameni. Invers, cand cei din jur sustin parerea despre ei insisi, creeaza in ei sentimenul de simpatie fata de acestia. In felul acesta, oamenii imbina trecutul, prezentul si viitorul, ca sa se creeze pe ei insisi. Daca esti atenta, vei vedea ca acest lucru se intampla in cazul tuturor si in orice situatie. Priveste in jur. Vei observa multe exemple interesante.

Dar abia cand vei intelege tot ceea ce poate fi inteles despre aceasta cale, vei accede la existenta celuilalt Sine, care e constient de toate acestea, dar si independent de ele. Acesta e Sinele inimii tale si locul in care incepe magia si adevarata libertate. E sursa marii arte a luarii unei decizii. “