Lacrimile arhiereului
La cativa pasi de Ploiesti, la Manastirea Ghighiu, icoana Maicii Domnului Sirianca savarseste in fiecare zi cate o minune Vantul rece matura campia si isi gaseste loc dincolo de portile grele ce par ca ajung pana la cer. In spatele zidurilor sfintei Manastiri Ghighiu te intampina un alt anotimp. Anotimpul credintei si al sperantei.
Implinirea dorintelor Din cand in cand, in fata portii din stejar masiv opreste cate o masina. Cu ochii tristi si capetele plecate sau, dimpotriva, cu fetele luminate, oamenii intra sfiosi in curtea bisericii, atrasi ca de un magnet de Maica Domnului Sirianca, facatoarea de minuni, despre a carei putere s-a dus vestea in toata lumea. Nimeni nu pleaca de aici fara sa-si implineasca dorinta. Cand vezi atatea persoane adunate in acest loc plin de sfintenie, unde straluceste lumina dumnezeirii, cand ii vezi lasand la o parte vorbele rele si dusmaniile pentru o ora sau pentru o secunda, devii si tu martor la o minune. Aici timpul nu se masoara in ore, are parca o alta logica. Aici exista o bucata de vesnicie invaluita in lumina iubirii. Daca stai de vorba cu maicile, vei vedea Cerul oglindit in ochii lor. Si vei simti o imensa pace ce se revarsa asupra inimii tale...
Daruri de multumire . Cu aproape 50 de ani in urma, aparitia Maicii Domnului Sirianca era rodul unei minuni. In februarie 1958, episcopul Vasile Samaha al Antiohiei aducea in dar sfintei Manastiri Ghighiu o superba icoana pictata pe lemn de santal. Venise aici dupa ce ii aparuse in vis chiar numele lacasului... De atunci si pana in zilele noastre, Maica Domnului - cunoscuta si sub numele de "Madona Neagra"- a facut atat de multe vindecari si a implinit de-a dreptul miraculos atatea dorinte, incat nimeni nu le mai stie numarul. Dar stau drept dovada sutele de obiecte de aur si argint lasate drept multumire Sfintei Fecioare de toti cei carora Ea le-a adus lumina in suflet. Ce se intamplat, de fapt? Cum se produc aceste miracole care scapa oricarei explicatii? Nimeni nu poate spune. De fapt, nici nu mai conteaza. Pentru ca un miracol este un miracol.
Mireasa lui Hristos. In 60 de ani de manastire, Maica Lavrentia a invatat ce povara poarta pe umeri fiecare om care intra in biserica. Privind-o cat este de plapanda, ai zice ca, aidoma pasarilor cerului, se hraneste doar cu roua diminetii si dulceata florilor. Te cerceteaza cu ochii sai albastri si adanci, iar cuvintele-i calde si simple, adesea intarite de lacrimi, au valoarea unor veritabile sentinte. Sunt adevarate porunci pentru cei care-i sunt ucenici si medicamente pentru cei cu sufletul bolnav. Numai cine n-a vorbit niciodata cu Maica Lavrentia nu va putea intelege taina si puterea cuvintelor sale pline de duh, izvorate din iubire si rugaciune. S-a nascut in 1928, iar prima sa vizita la manastire a fermecat-o. Atrasa de viata monahala, la 17 ani depunea juramantul si devenea mireasa lui Hristos. "Dupa ce-am terminat cursul primar, am plecat cu bunica la Manastirea Pasarea. Si acolo am ramas. 12 ani. Acolo am invatat ce e calugaria. Ca sa ne ridice nivelul cultural, parintele de atunci ne-a angajat doi profesori, de matematica si de istorie, iar romana ne-o preda chiar Sfintia sa. Cum terminam o clasa, mergeam in sat si dadeam exameni, povesteste Maica Lavrentia. Mainile sale calde miros a busuioc, iar pe fata nu i se citeste decat veselie si dragoste pentru omul din fata ei, indiferent ca este un pacatos sau un sfant. "Mai tarziu, parintele a ales pe trei dintre noi, mai dezghetate, si ne-a trimis la Manastirea Horezu, in Valcea, sa dam examen la Seminarul Teologic. Cinci ani am fost bursiera a Patriarhiei, iar dupa terminarea Seminarului, Sfantul Patriarh Justinian Marina m-a trimis la Manastirea Ghighiu, sa fiu mana dreapta a maicii staretei. Au trecut 50 de ani de atunci... Ulterior a fost numita ghidul manastirii si asa a ramas pana astazi, facand ascultare cu lumea. Nu vrea sa vorbeasca prea mult despre sine. E doar un om al lui Dumnezeu. Atat. "Daca vreti sa vedeti minuni, priviti-o pe Maica Domnului, imi sopteste maica. Uneori sfintenia e prea aproape de noi ca s-o vedem, asa cum sta ascunsa sub umbra smereniei, intr-un colt al unei biserici, in sufletul curat al unei maici... Scoate niste chei si imi face semn s-o urmez. Mergem in biserica mica, locul unde a stat ani de-a randul icoana Maicii Domnului Sirianca.
Mirosul sfinteniei. Biserica mica, purtand hramul "Sfintilor Lazar, Spiridon si Haralambiei, e asezata in mijlocul unui cimitir, unde se odihnesc inalte fete bisericesti si maici ce si-au inchinat viata Domnului. O plimbare printre mormintele vechi seamana mai degraba cu o lectie de istorie in aer liber. Miroase a marmura uda si a ceara... Iti vine sa calci usor, sa nu-i trezesti din somn. Desi, daca te opresti si te asezi pe una dintre bancute, parca ii auzi rostind de sub patura de flori: "Maica lui Dumnezeu, Sfanta Fecioara, roaga-te pentru noi, pacatosiii. Urcam cateva scari. Maica se misca uimitor de repede, cu greu te poti tine dupa ea. Deschide usa micutei biserici si, dintr-o data, simt un miros nemaiintalnit. Pare un amestec pretios de mir, smirna si tamaie... Potrivit ritualului, nimeni nu are voie sa intre aici incaltat. In plus, trebuie sa mergi in genunchi pana la locul icoanei si te intorci spre iesire mergand tot in genunchi, dar cu spatele, asa incat fata sa-ti fie indreptata mereu spre Sfantul Altar.
Maicuta e grabnic ajutatoare. Marturisesc ca niciodata n-am vazut un loc atat de plin de forta dumnezeiasca ca aici. Miresmele anotimpurilor se impletesc cu ale ingerilor... Peste tot Evanghelii vechi, cadelnite, potiruri, broderii nepretuite. Un mic orasel plin de sfinti. Sarut cu sfiala podeaua. Pana si covorul miroase a tamaie. Ne inchinam cu totii Sfintei Fecioare. Fiecare dintre cei care intra aici ingenuncheaza in fata Ei, sperand sa-i vindece suferinta si durerea. Cu lacrimile siroind pe obraz, ne cerem iertare. Izvorate din necaz sau bucurie, lacrimile noastre vorbesc singure si urca direct la cer. Facem cateva matanii inainte de a ne ridica. Ne incaltam, apoi fiecare isi vede de drumul sau. Maica Lavrentia mai ramane putin. O tanara o roaga sa-i acorde cateva minute. Locul acesta e ultima ei speranta. Doar binecuvantata de Maica Domnului Sirianca poate sa-si implineasca cel mai mare vis: sa nasca un copil. Maica Lavrentia o priveste duios si o linisteste, asigurand-o ca "Maicuta-i e grabnic ajutatoare femeilor care nu pot ramane insarcinate. De-a lungul vremii, sute de femei au venit aici, iar Fecioara Maria le-a daruit cu prunci frumosi si sanatosi. Un zambet imi straluceste pe buze. "Dumneata ce vrei?, ma trezeste maica din visul meu frumos. Rostesc cateva cuvinte doar de mine intelese. Sau cel putin asa credeam eu... "Maica Domnului ne intareste pe toti cei aflati in disperare si nevoii, ma mangaie usor pe crestet maica Lavrentie. O mangaiere pe care n-o voi uita toata viata.
Rugaciunea lacrimilor. Facem cativa pasi pe poteca presarata cu suferinte, vise, dragoste si credinta, care duce la biserica mare unde Imparateasa, grabnic Ajutatoarea, vegheaza neincetat. Cu sufletele grele, oamenii asteapta cuminti sa le vina randul la icoana. E o liniste desavarsita. Pe o masuta sunt intinse cateva pixuri si o gramajoara de foi albe, pentru cei care vor sa scrie un Acatist. Langa ele, o tavita poleita cu argint, plina cu bucatele de paine sfintita. Nu poti sa nu te intrebi daca esti suficient de curat, incat sa poti gusta din ele... Aici e locul inceputului. In orice colt te-ai afla, Maica Domnului Sirianca te urmareste cu ochii sai plansi. Emana o forta cu totul deosebita, te face sa te simti mic si neinsemnat. Dar, mai ales, pacatos... Parca ti-au pierit toate cuvintele, iar din ochi iti tasnesc lacrimi care nu mai vor sa se opreasca. De fapt, aici nici n-ai nevoie de prea multe cuvinte. Important e sa crezi ca rugaciunea ti se va implini. Pentru ca Maica Domnului Sirianca nu uita pe nimeni. Ea lucreaza dupa credinta fiecaruia dintre noi. Azi tamaduieste de cancer, maine de epilepsie, poimaine scoate demoni. E de ajuns sa-i spui necazul sau durerea si in scurt timp vei primi raspunsul mult asteptat.
Izvorul intemnitat de comunisti .Manastirea e frumoasa mereu, dar, o data in an, de ziua Tamaduirii,Ghighiul se gateste aparte, in straie albe si curate, de sarbatoare.
Puhoaie de oameni la Izvorul Tamaduirii Curtea manastirii e ca o stupina. Fara exceptie, toate maicutele trebaluiesc la agheazmatar sau in jurul bisericii, sadind fiecare in dreptul chiliei sale brauri multicolore de irisi, pascalute, butonasi, pansele, violete sau margaritar. Nimic nu mai razbate din chipul posomorat al orasului, care pandeste undeva, in zare.In spatele zidurilor inalte ale manastirii, turlele fumegoase ale
Ploiestiului dispar. Marea lavra Ghighiu e aparata prin doua minuni –de icoana Maicii Domnului si de izvorul tamaduirii, ce susura in spatele gradinii. Ca doua suflete pereche, icoana si izvorul intregesc aceeasi lucrare. Intr-un caiet cu scoarte ingalbenite de vreme, s-au pastrat multe din minunile implinite la Ghighiu. Apoi caietul a disparut. Nimeni nu l-a mai gasit vreodata. Parca ar fi intrat in pamant. Din toate, a mai ramas doar amintirea unor intamplari fericite, despre care maica Maria (ingrijitoarea gradinii) vorbeste
cumva cu teama si fereala. Siriaca e o icoana smerita, careia nu-i place fala desarta - acoperamant cu pietre pretioase sau cuvinte exagerate de lauda. De cele mai multe ori refuza sa fie pozata in albume, asa cum refuza sa fie mutata de la locul ei, ingreunandu-se
peste fire, daca cel ce se apropie de ea nu se afla in post curat si
rugaciune. Fara nici o explicatie si fara legatura cu momentul zilei, uneori Siriaca se innegureaza la chip, incat nu-i mai zaresti nici o trasatura pe lemnul de santal; alteori, fata i se lumineaza dumnezeieste, dezvaluind o piele catifelata si curata, de femeie
tanara si fara prihana. Vindeca demonizati si paralitici, dezleaga zamislirea de prunci si aduce pace in casa, dar isi ia darul inapoi, daca cei insanatositi uita sa multumeasca si sa faca la randul lor milostenie. Multe din intamplarile trecute s-au pierdut, dar asta nu inseamna ca nu au fost. Cea mai minunata dintre ele s-a petrecut chiar la aducerea
icoanei din Siria, cand episcopul Samaha a lacrimat, asa cum a doua zi
avea sa lacrimeze, strop cu strop, izvorul acoperit de comunisti cu o dala imensa de beton - semn ca puterea lui Dumnezeu era de neoprit, ca ura si vrajmasia celor fara de credinta nu puteau sa dainuie prea mult.Maica Maria ofteaza, dar nu se tulbura. Ea este cea care ingrijeste izvorul, il curata si-i asterne jur imprejur delicate vesminte florale. Acolo isi face pravila si se roaga. Acolo plange cand e necajita si tot acolo isi gaseste linistea. Ca nimeni altcineva, maica Maria cunoaste puterea acestei ape. Stie prea bine ca izvorul
pustnicului Agapie e unic si miraculos, ca, adeseori, se poarta de parca ar avea vointa proprie - fie se prelinge in picaturi lenese, fie se inalta intr-o coloana acvatica, de pana la 10 metri inaltime. O data in an, maica Maria se grabeste cu mainile ei ostenite de munca
sa intregeasca randul de flori ce duce spre izvor. Cu o privire usor adumbrita de tristete, priveste straturile de albastrele, salvie si petunii, stiind ca a doua zi, de hramul manastirii, oamenii vor calca totul in picioare, grabindu-se sa ia apa si sa se inchine la icoana.
Maica nu se supara, cauta sa ierte. De fiecare data, se intampla acelasi lucru multimea dezlantuita distruge iarba si florile, iar a doua zi incepe o ploaie binecuvantata, ce reface intreaga frumusete a naturii. Cu sticle si bidoane in mana, oamenii se roaga si asteapta o minune. Asteapta, fiecare dupa credinta lui, fara sa banuiasca macar ca minunea se afla chiar in fata lor - izvorul cuviosului Agapie si dragostea Maicii Domnului "Siriaca". Apa si dragostea reprezinta inceputul si sfarsitul a toate cate sunt; il reprezinta chiar pe
Hristos - izvorul nesecat, din care cine bea nu mai inseteaza niciodata.
Ploiestiului dispar. Marea lavra Ghighiu e aparata prin doua minuni –de icoana Maicii Domnului si de izvorul tamaduirii, ce susura in spatele gradinii. Ca doua suflete pereche, icoana si izvorul intregesc aceeasi lucrare. Intr-un caiet cu scoarte ingalbenite de vreme, s-au pastrat multe din minunile implinite la Ghighiu. Apoi caietul a disparut. Nimeni nu l-a mai gasit vreodata. Parca ar fi intrat in pamant. Din toate, a mai ramas doar amintirea unor intamplari fericite, despre care maica Maria (ingrijitoarea gradinii) vorbeste
cumva cu teama si fereala. Siriaca e o icoana smerita, careia nu-i place fala desarta - acoperamant cu pietre pretioase sau cuvinte exagerate de lauda. De cele mai multe ori refuza sa fie pozata in albume, asa cum refuza sa fie mutata de la locul ei, ingreunandu-se
peste fire, daca cel ce se apropie de ea nu se afla in post curat si
rugaciune. Fara nici o explicatie si fara legatura cu momentul zilei, uneori Siriaca se innegureaza la chip, incat nu-i mai zaresti nici o trasatura pe lemnul de santal; alteori, fata i se lumineaza dumnezeieste, dezvaluind o piele catifelata si curata, de femeie
tanara si fara prihana. Vindeca demonizati si paralitici, dezleaga zamislirea de prunci si aduce pace in casa, dar isi ia darul inapoi, daca cei insanatositi uita sa multumeasca si sa faca la randul lor milostenie. Multe din intamplarile trecute s-au pierdut, dar asta nu inseamna ca nu au fost. Cea mai minunata dintre ele s-a petrecut chiar la aducerea
icoanei din Siria, cand episcopul Samaha a lacrimat, asa cum a doua zi
avea sa lacrimeze, strop cu strop, izvorul acoperit de comunisti cu o dala imensa de beton - semn ca puterea lui Dumnezeu era de neoprit, ca ura si vrajmasia celor fara de credinta nu puteau sa dainuie prea mult.Maica Maria ofteaza, dar nu se tulbura. Ea este cea care ingrijeste izvorul, il curata si-i asterne jur imprejur delicate vesminte florale. Acolo isi face pravila si se roaga. Acolo plange cand e necajita si tot acolo isi gaseste linistea. Ca nimeni altcineva, maica Maria cunoaste puterea acestei ape. Stie prea bine ca izvorul
pustnicului Agapie e unic si miraculos, ca, adeseori, se poarta de parca ar avea vointa proprie - fie se prelinge in picaturi lenese, fie se inalta intr-o coloana acvatica, de pana la 10 metri inaltime. O data in an, maica Maria se grabeste cu mainile ei ostenite de munca
sa intregeasca randul de flori ce duce spre izvor. Cu o privire usor adumbrita de tristete, priveste straturile de albastrele, salvie si petunii, stiind ca a doua zi, de hramul manastirii, oamenii vor calca totul in picioare, grabindu-se sa ia apa si sa se inchine la icoana.
Maica nu se supara, cauta sa ierte. De fiecare data, se intampla acelasi lucru multimea dezlantuita distruge iarba si florile, iar a doua zi incepe o ploaie binecuvantata, ce reface intreaga frumusete a naturii. Cu sticle si bidoane in mana, oamenii se roaga si asteapta o minune. Asteapta, fiecare dupa credinta lui, fara sa banuiasca macar ca minunea se afla chiar in fata lor - izvorul cuviosului Agapie si dragostea Maicii Domnului "Siriaca". Apa si dragostea reprezinta inceputul si sfarsitul a toate cate sunt; il reprezinta chiar pe
Hristos - izvorul nesecat, din care cine bea nu mai inseteaza niciodata.
Sursa Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu