Incercam o noua cerebrare a Craciunului , sarbatoare plina de sens , pentru a lua in considerare inspiratii cu totul noi ale cursului anului ce va sa vina.
In această perioada a Craciunului gandurile sunt atrase in aura pamantului si din aceste ganduri putem sa „citim” ceea ce doreste cosmosul în legătură cu întâmplările noastre de pe pământ .
Am ales a doua zi de Craciun , pentru o plimbare prin padure , in care sa vietuim launtric natura si sa scrutam orizontul in speranta primirii de inspiratii .
Am sa incerc sa intretes impresiile tuturor si sa redau imaginea de ansamblu a trairilor fiecaruia , precum si a inspiratiilor primite in dar.
Suntem 5 : Oana , Barbara , Florentina , Andrei si Mihai .
Gandul ma duce la o pentagrama , Oana zice ca se parca suntem o steluta de Craciun care umbla prin lume .
E frig taios , zapada s-a topit , dar se simte aerul inghetat , semn ca vin din nou zapezile. De altfel cerul este acoperit de nori grosi si grei . Urcam spre padure cu inima deschisa si cu speranta ca vom primi raspunsuri si noi impulsuri pentru noul an.
Arunc o privire spre Valea Rea . In vara am observat cum deasupra vaii pluteau sfere care lasau sa curga un fluid verde cald vindecator , un dar ceresc .
Inca am sentimentul ca ceva coboara ...Acum fluidul este alb albastrui , curge si mangaie in acelasi timp si parca binecuvanteaza locul .
Pe drum simt umezeala , care iti patrunde in oase , totul musteste .
Inaintez sfios , in liniste pentru ca n-as vrea sa tulbur cumva echilibrul existent.
Copacii sunt jilavi ...si nu-i simt atat de aproape ca alta data .
S-a creat un fel de distanta intre mine si ei .
Calc pe un amestec de frunze uscate , moarte si plantute verzi , tinere , care desi au un eteric fragil isi itesc capetele curajos prin zapada inghetata si in ciuda gerului .
E ca o promisiune ca tot ceea ce moare este spre a renaste , ca legitate eterna.
Ma gandesc la trecut .....Frunze vestede si ape care susotesc si se scurg la vale , toate imi vorbesc despre lucruri pe care trebuie sa le lasi in urma , peste care sa se astearna uitatea si despre spatii create pentru a lasa sa se nasca prezentul ...
Trecem pe langa casa in care a trait parintele Arsenie Boca si cer binecuvantare si-l rog sa imi insoteasca pasii .
In minte apar rand pe rand intrebari la care nu m-am gandit mai inainte ….Ce anume este important pentru drumul meu ? si gandul imi fuge la iubire ......aproape imediat ochii imi cad pe un felinar si o cruce …..
Ce raspuns e acesta oare ¿ Imi cercetez sufletul si vad ca este linistit...doar o umbra de melancolie . A murit iubirea mea ? Trebuie sa tin flacara aprinsa ?
Andrei ma prinde din urma si imi spune ….cred ca aici a murit cineva ……
Zambesc trist si merg mai departe ; gandul imi zboara tot la iubire , pentru ca iubirea e o mare forta …
Cum sa aduc iubirea in viata mea si in viata oamenilor din jurul meu ?
O lume in care domneste iubirea e o lume mai buna ...
Si raspunsul vine neintarziat , zaresc un ochi linistit de apa ca peruzeaua , neclintit ca o oglinda , undeva incepe sa curga limpede , glasul apei este cristalin si susura fericit mai departe , sunetul curge odata cu apa , intr-o armonie desavarsita .
Oglinda ….oamenii cu care vii in contact sunt oglinzile noastre ….poti sa aduci iubirea in vietile oamenilor iubindu-i ….fiind calm si in pace cu tine insuti …linistit si limpede ca apa care curge aproape imperceptibil , dar neincetat , o forta pe care nu o poti opri si nici nu-ti doresti sa faci acest lucru .
Zambesc vrajita si merg mai departe .
Ma opresc sa salut un brad urias , protector si plin de forta.
Astfel inarmata ma incumet sa intru in padure .
O gasesc nuda , uda ….plina de izvoare.
Ma reazem de un fag si incerca sa port un dialog , sa simt ceea ce are sa-mi transmita si brusc ma copleseste o stare adanca de tristete care-mi aduce lacrimi in ochi.
Este adunata toata tristetea padurii in glasul fagului , care-mi vorbeste despre nepasarea oamenilor fata de natura , despre rautatile si despre ignoranta lor.
Rezonez cu tristetea lui pentru ca de atatea ori copacii mi-au transmis bucuria , pacea , increderea .
Mai sus padurea are o alura agonizanta , este ravasita ca intr-un razboi ….si are legatura cu tristetea copacului care tocmai mi-a impartasit durerea .
Pasesc cu grija …s-a inserat si zapada este inghetata .
Este liniste deplina si deodata imi simt inima sagetata de spaima.
Un zgomot cu totul nejustificat , care vine dinspre izvoarele care se tot scurg siraguri printre copaci .
Ma adun si inaintez la fel de grijuliu pentru ca locul este mlastinos si aluneca teribil .
Ma opresc la marginea padurii rascolite si incerc sa vad ce se intampla dincolo de aparente .
Copacii de la marginea padurii par nemiscati , rigizi , alerti si pe post de supraveghetori ai unui joc nemilos si neinteles .
Urmeaza o poienita care separa cu totul ceea ce este de ceea ce urmeaza sa vina.
Gasesc aici o oaza de liniste , ca o clipa de ragaz binevenita .
Si ma asez pe un trunchi de copac parca anume asezat acolo pentru mine , sa-i astept pe ceilalti si sa las impresiile sa se sedimenteze.
Usor , usor imi dau seama ca sunt in fata unei vetre de foc , iar in fata mea era amenajat un pat din trunchiuri de copaci tineri si frunze.
Pentru o clipa ma gandesc cine oare o fi stat la gura focului in aceasta poiana vrajita , la marginea unei paduri inspaimantatoare , ca sa adorma apoi sub cerul instelat ?
Andrei care sta ceva mai departe de mine , pe un alt trunchi de copac ne spune ca parcă asista la o slujbă tainică, când preoţii ascultau grav ce să facă cu aceste daruri de iubire ale lumii spirituale , dar într-un mod solemn, înălţaţi spiritual de ele.
Ne reunim cu toti si dupa o discutie scurta conchidem ca tocmai am pus punct trecutului reprezentat de padurea haotica , cu copacii rasturnati apocaliptic , ca forma a vechiul sub toate formele .. la nivel de arhetip de ideologie , ca forma de organizare si ca principiu care se lupta inca pentru supravietuire ( Barbara , Andrei , Oana ) si …urcam mai departe in padure sa aruncam o privire inspre viitor .
Mihai ne spune ca lui i s-a parut ca e un elf si ca traia o mare bucurie cercetand copacii cazuti care formau drumuri, casute, chiar si o imensa catedrala , simtindu-se ca acasa .
Mergem pe carari la inceput stiute si mai apoi doar banuite , caci intunericul coborase atat de mult incat abia ne mai distingeam siluetele , luand in stapanire toata padurea .
La un moment dat am apucat-o pe alt drum....dar Oana m-a strigat si am schimbat directia .
M-am intrebat in sinea mea ….iar gresesc drumul ?
Zambesc …..drumul nu era gresit ...doar ca era drumul cunoscut .
Urcam in padure , pe carari frecventate de regula de ursi.
Nu mi-e frica …si e ciudat . N-am mai mers niciodata noaptea prin padure. E bezna si nu avem lanterne . Pentru mine e un drum nou si cu toate acestea pare foarte familiar .
Pe Andrei insa l-am pierdut .
Mai ratacesc si altii drumul. Zambesc . Oana si Barbara l-au strigat de cateva ori.
Eu merg mai departe , cu un sentiment launtric de liniste si de siguranta ; stiu ca nu i se poate intampla nimic rau.
Ma simt in largul meu si a disparut orice urma de frig ….
Caut sa vad ce-mi spun copacii ….care intunecati fiind, par foarte prietenosi .
Oana spune ca din interior radia o liniste plina de lumina
Urcam in panta usoara , dar nu simt oboseala , iar obstacolele iesite in cale sunt usor de trecut.
Il aud si pe Andrei , care apare si ne intreaba daca am trait o experienta la prag vis-à-vis de faptul ca a disparut si ne spune ca s-a intalnit cu o bufnita .
Cand ne impartasim impresiile ne povesteste :
În rătăcirea mea, m-am simţit liber şi tot mai liber şi mă gândeam dacă ar avea ceva dacă nu m-aş mai întoarce pentru că simţeam că încă mă leagă ceva vechi de voi şi care nu mai voiam să mă lege, apoi Oana a sunat şi n-am deschis telefonul pentru că n-am găsit nicio motivaţie pentru asta. În final m-am întors simţindu-mă extrem de liber, fără trecut, iar când mergeam pe şosea, conştient m-am aliniat cu voi (păşeam în ritm) , deşi simţeam că v-am enervat un pic, dar cum fiecare e stăpân pe propria enervare, nu m-am simţit vinovat J.Cum a zis şi Barbara: vechiul se zbate acum să mai tragă aer în piept şi să mai trăiască şi a sta am simţit şi în relaţii cu prieteni, familia &c.
Sentimentul de confort interior cred ca venea si din faptul ca eram impreuna , fiecare mergand insa pe drumul lui .
Pentru mine a fost unul echilibrat si in ciuda intunericului si a faptul ca era necunoscut , extrem de placut .
Am iesit din padure si am mai mers pret de cateva momente pe un drum forestier ca sa privim padurea si dintr-o alta perspectiva .
Orasul torcea molcom , cateva luminite erau aprinse , toata zarva si larma amutise .
Oana a propus sa trimitem iubire si ganduri de vindecare locului .
M-am uitat atent spre pamant si am vazut forte curgatoare care facea pamantul sa alunece.
Copacii preluam aceste forte , care urcau incolacindu-se ametitor pe trunchiuri , facandu-i sa-si piarda echilibrul ....
Pentru un moment m-am gandit la noi oamenii ....care preluam tot ceea ce vine spre noi si cum aceste forte ne iau in stapanire , facandu-ne sa ne pierdem echilibrul interior , acesta este razboiul care se duce .
Am trimis iubirea noastra locului si pamantului , iar Oana a simtit cum raspunsul vine sub forma unei lumini aurii , pline de iubire .
Am mers pe sosea , vantul rece ne sufla in fata , dar ce forta putea sa aibe in comparatie cu caldura si iubire ce radia din noi toti ?
Siluetele intunecate ale brazilor ne transmiteau demnitate si incredere in fiecare pas ce il faceam si am simtit ca oricat de greu ne-ar fi ca Eu pamanteam, cu probleme personale , sociale, avem un tel comun sustinere si suntem purtati, ca suntem o adevarata familie spirituala.(Oana )
Am ajuns la punctul final al plimbarii intr-o poiana de care ne leaga amintiri dragi.
Aici am salutat cei 5 brazii care strajuiau poiana …..( Oana a fost cea care a facut remarca ca noi suntem 5 , bradutii sunt 5 ...si in 5 orase oamenii au facut aceasta plimbare inspirativa , ca doar nimic nu e intamplator si totul are sens )
Ce inspiratii am primit…? Lasa-n urma vechiul (trecutul?) sau te va darama…Esti la un inceput de drum sigur, ai alaturi oameni pe care te poti baza ( sprijini ), forte puternice te sustin si te indruma…trebuie doar sa “mergi”…Un an nou minunat ! (Barbara )
Mihai a incheiat frumos si am sa redau cuvintele lui :
Mergand pe drumul spre Casa Paxino , umar la umar intr-o forma interesanta, eram o forta puternica, dar parca nu aici, in fizic, ci undeva mai departe. Oare cand vom putea fi asa aici, in fata tuturor oamenilor ? Sus , la copaci, am primit din nou speranta pentru viitorul orasului, vegheat de acel etern infailibil. Si totusi, oare cat va mai dura pana cand oamenii vor ridica privirea spre cer ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu