Prietenie as vrea sa te cant,
Prietenia este iubirea care innobileaza viata si-i da sens.Ea se contopeste cu generozitatea si e singurul sentiment dezinteresat .Pierduta, omul traieste din dara ei luminoasa . In veci , negasita , urmele ei se vad pe toate cararile vietii . Oriunde vei pune piciorul , omule iubitor , te vei regasi cu prietenia , caci astfel ce am deveni cand am ajunge undeva si am stii ca nimic nu ne asteapta ? Ce ar fi cand am pleca si am fi siguri ca nimeni nu se va mai gandi la noi ?
Prietenia e in noi . Totul vine din noi . Nimic nu vine din afara . Si acela care nu gasese iubirea in el , nu gaseste afara nimic. Fara dragostea care ne fecundeaza inima , toate frumusetile terestre sunt reci si inspaimantatoare .
Rasarituri si apusuri ce varsati vapai de aur peste nepasarea firii si voi ceruri stravezii ce va contopiti cu marea ; si voi nopti de argint , marturii nepieritoare ; si voi preumblari nesfarsite de fioruri – ce ati deveni voi , toate aceste maretii , fara iubirea care e in om ? Dezolari neptuniene !
Farmecul e in noi , intretinut de iubire . In afara : marea indiferenta !
Nu poti iubi lumina , fara sa iubesti in acelasi timp si oamenii. Nu pe toti . Nimeni nu-i iubeste pe toti si nici Isus n-a iubit astfel.
Iubim doar ceea ce ni se aseamana , in felurite privinte . Iubim dorintele noastre.
Adesea , cantarind oamenii , m-am inselat pe jumatate .Dar cu cat ma insel mai mult , cu atat merita osteneala , deoarece aici nu e vorba decat de viata frumoasa , sanatoasa ca apa de izvor si puternica , ca fulgerul.
Iubesc omul , cand poarta in sine dragostea pentru prietenie . Iubesc femeia , cand sangele ii este aprins de patima carnii , ma daruiesc lor cu frenezie , fara sa ma tocmesc.
Asta costa scump , dar dezamagirile suferite n-au fost si nu vor fi in stare sa micsoreze suma dorintelor mele,
Imi caut pretutindeni norocul , cu furia cartoforului. Joc intotdeauna larg , deoarece nu pot suferi zgarcenia. Daca ma insel nu pierd nimic : celalalt e in paguba. Nu pierzi nimic atunci cand te daruiesti cu totul. Altminteri , ar insemna sa poti spune despre soare ca-si sleieste fortele cand se daruieste fara crutare si fara alegere. Cu atat mai rau pentru ghetari : se topesc ei insisi !
Dar , cand castig , pun mana pe o comoara ! Vorbesc despre sentimentul prieteniei , deoarece , vai , pasiunea carnii este ca fugerul : puternica , dar nu tine mult .
Mandria se pedepseste pe viata ! In ziua in care nu mai ai nimic de dat , nu mai poti face fericit pe nimeni .
Smochina – carea sta teapana in varful pomului sau catre care nicio mana nu se intinde sa o culeaga sau pe care nicio gura nu se apropie sa o muste , cand este coapta – se usuca , se intarese si moare contempland cerul ....
Sa dai , sa dai ...iata marea fericire a vietii .
Sa dai , mai ales la timp , fiecare lucru la vremea lui . Sa dai rasul , sa dai lacrimile. Sa-ti traiesti avanturile , sa-ti traiesti durerea .....Sa inhati raza de bucurie , care fuge , sa-ti arati dintii frumosi in rasul pe care niste ochi umezi ti-l cersesc si apoi , sa plangi nebuneste , din toata inima , satul de bucurie ! Sa plangi un timp...Si apoi sa razi .
Iata cum este alcatuit lutul meu si ceea ce iubeste !
Nu-s nemultumit din cauza asta ; marii mei prieteni ....nici atat
( fragment din Cum am devenit scriitor - Panait Istrati )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu