...De Craciun

Cineva a scris o scrisoare despre ceea ce ar trebui sa daruim de Craciun celor din jur…

Noi cei care asteptam..., de atata vreme, doar sa primim...

De ce asteptam sa ni se aduca ceva? Noi ce punem, din sufletul nostru, in aceste Sarbatori?
Noi ce oferim, in aceasta perioada, din fiinta noastra? Oare ne este fiinta noastra, macar in aceasta saptamana, de dimineata pana seara, un canal prin care trece bucuria si iubirea pe
care o aduce Craciunul pe Pamant?

In primul rand, ar trebui sa cer iertare ca nu am oferit, in fiecare moment , cele mai bune lucruri pe care le purtam in mine in acel moment , ca nu am fost alaturi de cei de cei dragi sau ca m-am intalnit cu ei “intamplator” . Ca am cazut, in sufletul meu , in nemultumire, invidie, cruzime, vinovatie, critica…si multe alte sentimente care ucid iubirea.

Vreau sa le spun tuturor ca nu as putea sa-mi traiesc viata fara prezenta lor, astfel incat evolutia mea sa capete un sens si ranile mele sa se poata vindeca.

Si vreau sa-i asigur pe toti ca sunt o particica din mine, pentru ca ii recunosc in carnea mea, in comportamentul meu si in sufletul meu. Pe fiecare dintre ei. Pe cei din familie si pe cei care imi sunt prieteni. Pe cei pe care i-am vazut doar o data si am stiut ca avem multe de facut impreuna sau pe cei pe care i-am vazut de mai multe ori si i-am respins. Si pe cei pe care nu i-am vazut niciodata, dar de care sunt legata prin cordoane invizibile, prin care comunic cu ei si le spun ca ne vom cunoaste in curand.

As mai vrea sa le spun ca vreau sa le ofer, de acum incolo, intelegerea mea neconditionata. Si vreau sa fac asta pentru a-mi rascumpara greseala de a pune etichete mult prea devreme unor oameni ale caror poveri imi sunt total necunoscute. Daca as putea macar banui greutatea poverilor pe care le poarta oamenii, stiu ca m-as duce la fiecare dintre ei si i-as imbratisa cu cea mai mare dragoste si compasiune de care am fost capabila vreodata. Chiar si la cei despre care credeam ca sunt rai si ca nu merita atentia mea.

Ce-as mai vrea sa le ofer? Prezenta mea 100% alaturi de ei, in momentul prezent, fara disocierea dintre suflet si corp, pe care o traim cu totii de prea multe ori, dorindu-ne sa fim in cu totul alta parte decat suntem. Dorinta de le alina suferintele, macar prin ascultare. Blandetea din vocea mea si bunatatea din sufletul meu, chiar si atunci cand ranile mele si vulnerabilitatea mea m-ar impinge catre reactia cea mai la indemana: rautatea.

Cam asta ...
Stiu ca e posibil sa ofer toate acestea.
Si stiu ca dupa ce voi oferi toate aceste lucruri, din adancul sufletului meu, voi primi mult mai mult decat in anii precedenti, cand umpleam foi intregi cu cereri. Tu ce crezi?