Purtător al focului

Doamne Iubire, voi merge în întâmpinarea celor care au naufragiat şi pe care îi pătrunde frigul. Voi aprinde pentru ei un foc lângă care vor găsi adăpost şi vor fi bineveniţi. Îi voi primi în propria mea casă, fără a face diferenţă. Le voi deschide toate porţile. Daţi la o parte stâlpii de susţinere, o porţi! Porţi veşnice, ridicaţi-vă capetele! Lăsaţi să intre Împăratul Slavei, Iubirea fără margini. Voi purta cu mine jarul aprins, pentru a începe focuri pretutindeni. Dimineaţa, la ieşirea din casă, mă voi întreba: Ce bariere urmează să distrugă astăzi Domnul meu Iubire în vederea unei şi mai mari Iubiri? Care porţi le voi deschide astăzi Iubirii fără margini? Astăzi, ce foc urmează să aprind? Pentru cine urmează să aprind un foc? Zeci de mii de flăcări, şi alte zeci, şi altele încă, pe care nu le pot număra, se aprind de la Flacăra unică. Văd peste tot arzând focuri pe care aceeaşi Iubire le-a aprins. Pretutindeni unde un suflet se lasă aprins de Domnul Iubire, peste tot, pe străzi, în pieţe, de-a lungul gardurilor, printre cei sărmani şi infirmi, prizonieri, rătăcitori şi fără adăpost, peste tot unde un elan de sacrificiu face ca bărbaţii şi femeile să se aplece asupra suferinţelor şi să se ridice împotriva nedreptăţii, flacăra sacră se propagă. Aceştia sunt servitorii Iubirii. Doamne Iubire, îi întâlnesc în fiecare clipă pe aceşti bărbaţi şi pe aceste femei pe care nu-i cunosc, dar le văd generozitatea şi nobleţea simplă. Poate că ei nu cred de loc. Poate că ei nu ştiu de loc ceea ce ştiu eu. Dar, lăuntric, eu le spun: ”Fiţi binecuvântaţi! Mi-aţi făcut atâta bine! Cum aş vrea să vă fac un pic de bine!” Ceea ce aceştia sau acelea au făcut n-aş putea vreodată să fac eu pentru ei ? Dar cum aş îndrăzni să visez să aprind focuri, eu care nu am în mâini decât un lemn verde şi umed şi câţiva tăciuni stinşi ? Eu care eşuez în a face lucruri bune şi obişnuite, cum să fac eu lucruri extraordinare? Copilul meu, ceea ce contează, nu este puţinul pe care-l ai în mâinile tale. Cu acest puţin în mâini apropie-te de adevăratul foc, de singurul foc care este Inima mea. Atunci tăciunii tăi se vor aprinde din nou şi lemnul tău verde se va usca. Tu crezi că nu poţi face aproape nimic; acest aproape nimic, încearcă să-l faci de o manieră extraordinară. Nu-ţi spun de o manieră spectaculară. Concentrează-te asupra obişnuitului, asupra infimului. Fă lucrurile obişnuite de o manieră extraordinară, adică iubind, - iubind extraordinar. Atunci scânteia va sări. Atunci focul se va aprinde. Atunci focul „te” va lua. Atunci vei începe să fii purtător al Focului. (Fragmente extrase şi traduse din cartea: Un moine de l’Eglise d’Orient :Amour sans limites,                                                                        Sursa : Cerul din noi