Pluteşte în aer teama că o dată cu vremurile se vor schimba şi multe dintre obiceiurile noastre. Apar tot felul de viziuni sumbre, care ne înfăţişează viitorul ca pe un teren alunecos şi primejdios. Mulţi au ajuns să se teamă de viitor. Orice schimbare pe care o observăm o interpretăm pripit, dominaţi de subiectivismul nostru. Cei pesimişti descriu înfioraţi tabloul viitorului în culorile metalizate ale tehnicii inumane, iar optimiştii ignoră orice greutate care ne-ar mai putea apărea în cale, desfăcându-şi aripile încă neformate îndeajuns ca să zboare pe deasupra realităţii pământeşti. Să fii realist înseamnă să păşeşti pe calea de mijloc, să menţii echilibrul între cele două viziuni exagerate.
Dacă întrebi persoanele vârstnice ce părere au despre familiile actuale, vor da din mână cu un gest dezgustat, privind în gol: „Familia nu mai are acelaşi rol de altădată. Cuplurile se fac şi desfac, nemaiţinând seama de promisiunile făcute sau de copiii pe care îi au împreună…” Ei nu-şi pun problema că s-ar putea ca familia de altădată să nu fi fost chiar atât de bine organizată cum se pare, şi că multe familii s-au menţinut pe baza minciunii care acoperea multe frustrări. Şi nici nu se gândesc că o schimbare ar putea aduce ceva bun, că schimbarea nu implică neapărat ceva rău. Minţile retrograde se sperie la fiecare mică schimbare pentru că percep schimbarea în sine ca pe ceva rău.
De aceea, chiar dacă impresia generală e că totul se năruie, şi, implicit, relaţiile de familie, e bine să încercăm să fim cât mai aproape de adevăr, să ne detaşăm un pic de stările noastre subiective şi să privim familia de-a lungul evoluţiei umane. Atunci e imposibil să nu ne dăm seama că familia, cuplul, relaţiile dintre oameni, chiar dacă îşi schimbă forma, rămân, în esenţă, aceleaşi. Nici în viitor, orice s-ar spune, nu se va renunţa la relaţiile interumane. Omul nu va accepta niciodată, indiferent cât de individualist ar fi, să trăiască singur. Întrebarea e cum vor arăta relaţiile între oameni, fiindcă, dacă aflăm aceasta, vom putea înţelege mai bine cum va arăta familia viitorului. Vorbesc de viitor, fiindcă mereu când e vorba de nişte valori importante e bine să privim un pic în trecut şi un pic în viitor, ca să să ştim cum să ne raportăm la acea problemă în prezent. Marile valuri ale evoluţiei îşi au crestele lor, unde se regăsesc cazurile progresiste, şi, de asemenea, nisipul de pe fundul apei, care se mişcă mai încet, şi care cuprinde cazurile retrograde. O epocă sau alta nu începe şi nu se termina la o limită fixă. Are ecouri cu mult înainte şi după epoca propriu-zisă. De aceea e bine să ne concentrăm mai mult pe semnificaţia acelei epoci decât să încercăm să o încadrăm precis în timpul nostru pământesc.
Mă întorc puţin în trecut şi văd familia ca pe ceva foarte clar delimitat, cu o organizare foarte rigidă, reguli bine prestabilite în exterior, dar în interior totul se destramă, omul nu se regăseşte pe sine şi trăieşte în minciună. Adulterul, violenţa şi alcoolul stau pitite după perdele de catifea. Totul e permis atâta timp cât nu te atingi de eşafodajul impus de societate. Slăbiciunea domneşte, fiindcă omul nu are curajul să fie cu adevărat el însuşi, să gândească pentru sine, şi se complace ca sclav al opiniei publice. Aceste atitudini ţin foarte mult de Epoca Peştilor, în faza degenerată. Credinţa înflăcărată, spiritul de sacrificiu, toate valorile creştinismului, au secat, au rămas, în epoca materialismului, doar vorbe goale, influenţele Peştilor denaturându-se, preschimbate în minciună, misticism, fanatism, rigiditate mentală, pentru a pune zăgaz apelor tulburi în care plutim, lipsiţi de voinţă şi ţel. Acestea sunt deja mai mult de domeniul trecutului, dar încă se mai fac simţite în felul de a trăi al unora.
În faţă avem Epoca Vărsătorului, cu influenţele ei, pe care deja de mult am început să le recunoaştem cu toţii.
Vărsătorul e guvernat de Uranus, planeta care reprezintă mentalul superior, adevărul pur, fără ascunzişuri şi penumbre, ritmul alert, care nu ne mai lasă loc de elucubraţii, strategii şi ezitări şi ne cere în primul rând prezenţă de spirit şi simţuri treze. Altfel, e normal că vom resimţi această perioadă de înnoiri succesive ca pe un tsunami care ne înghite şi ne întoarce pe dos. E justificată teama celor care s-au obişnuit să se cramponeze de reguli impuse şi să se învăluie în minciuni, fiindcă toate acestea vor fi măturate fulgerător şi omul va rămâne gol-goluţ, aşa cum e el, cu ce are el.
Cum văd eu familia Epocii Vărsătorului? O văd, într-adevăr, cu totul schimbată faţă de cea de ieri, dar nu chiar atât de diferită de cea de azi, dacă mă rezum la un viitor nu prea îndepărtat.
Perioada divorţurilor şi a sfidării instituţiei familiale a apărut ca o descătuşare din închisoarea regulilor fără esenţă şi a minciunii care le susţinea. Însă acum, după această revoluţie împotriva falsităţii, oamenii şi-au dat seama că, de fapt, ceea ce îşi doreau nu era desfiinţarea familiei. După ce au fost îndepărtate toate chingile, oamenii au început să reconstruiască un alt fel de familie. Oamenii vor acum din nou familii. Nu întâmplător s-a bătut atâta monedă pe cuvântul „comunicare” în cuplu. Oamenii îşi doresc să evite minciuna, să nu mai cadă în greşeala rutinei şi regulilor adoptate fără să le fi acceptat conştient. Comunicarea e considerată azi de oricine ca neapărat necesară, ca o „luare la cunoştinţă” de celălalt, de adevăr. În viitor, familiile nu vor mai accepta minciuna sub nicio formă. Vor fi de preferat confruntările făţişe sau despărţirile, în locul minciunii. Fiecare va încerca să se dezvăluie limpede celuilalt, să se afirme ca individ. Partenerii nu se vor mai lăsa învăluiţi în aura subiectivă a celuilalt, chiar dacă imaginea aceea „cosmetizată” va arăta mai bine decât realitatea. Oamenii vor prefera să fie percepuţi aşa cum sunt, vor lupta chiar pentru recunoaşterea defectelor lor de către celălalt, numai din nevoia de a fi percepuţi corect. Iubirea subiectivă, prin care, într-o dulce visare, aveam posibilitatea să ne transformăm partenerul într-un personaj idealizat, se va pierde treptat, rămânând legată de adolescenţa evoluţiei umane, şi va fi înlocuită de iubirea obiectivă, adică de iubirea adevăratei persoane. Aceasta se va întâmpla în paralel cu autocunoaşterea. Cu cât noi înşine ne vom percepe mai aproape de adevăr, cu atâta le vom cere şi altora să ne perceapă la fel.
Unii se plâng că tinerii nu mai au bun simţ… Dar, în ziua de azi, tot mai puţini oameni fac lucruri pe care nu le înţeleg şi nu le simt, aşa cum făceau cei din trecut. De aceea, poate e mai cinstit felul de a proceda al tânărului indiferent, care ignoră batrânica de lângă el, în timp ce stă comod pe scaun în autobus, decât cel politicos, care îi oferă locul acesteia, fără niciun impuls interior, numai şi numai pentru că aşa a învăţat. Tânărul „insensibil” îndrăzneşte să nu facă ceva dacă nu vine din interiorul lui. Oamenii Epocii Vărsătorului însă vor avea sentimente de empatie mai puternice decât noi, iar acestea le vor trezi un bun simţ autentic, venit din interior. Fără să fie învăţaţi de vreo regulă de bună cuviinţă, acest simţ îi va ajuta să îmbine tendinţa lor interioară de a face un lucru, cu nevoile persoanelor din preajma lor. În sufletul lor nu se va da mereu o luptă extenuantă între propriile dorinţe şi cerinţele celorlalţi.
Acest lucru se va reflecta şi în relaţiile de familie şi de cuplu.
Soţul viitorului nu îi va aduce flori soţiei doar pentru că i se spune că aşa se face într-un cuplu perfect. Iar soţia nu se va supăra că soţul nu i-a adus florile care se spune că sunt ingredientul strict necesar într-o relaţie. Soţul viitorului o va cunoaşte pe soţia lui cu adevărat şi îi va aduce ceea ce îşi doreşte ea, atunci când îşi va dori şi el. Şi aceste lucruri se vor întâmpla destul de des, fiindcă afinităţile spirituale vor fi cu mult mai mari în viitor, deci, şi oamenii vor dori mai des acelaşi lucru la unison. Relaţia de cuplu nu va mai fi o luptă de cucerire, de dominare şi de cotropire. Acest tip de relaţie e foarte depăşit şi cine se încăpăţânează să continue astfel vede pe pielea lui câtă nefericire îi aduce această abordare.
Partenerul nu va mai fi „obiectul” sentimentelor noastre oarbe, el va deveni o persoană iubită, pe care am reuşit s-o cunoaştem şi s-o acceptăm aşa cum este, aşa cum ne-am acceptat şi pe noi înşine mai întâi. Legăturile nu se vor baza pe aşteptări de la celălalt, pe dependenţa faţă de celălalt, pe fraza „am nevoie de tine”, ci pe iubirea pentru celălalt, pe fraza: „te-am ales pe tine”. Ideea de perfecţiune, pe care o tot aducem în discuţie, dar care ne e inaccesibilă pentru că nu o înţelegem, va păli în favoarea cunoaşterii adevăratei persoane cu care trăim. Acest lucru va lăsa loc prieteniei între membrii familiei. Prietenia înseamnă tot iubire, însă o iubire obiectivă, care ne lasă să dăruim cât credem noi că putem şi să primim cât poate da celălalt, cu bucurie, fără pretenţii şi fără dezamăgiri.
Societatea nu va mai interveni aproape deloc în relaţiile de cuplu. Fară a i se impune nimic din afară, fiecare familie îşi va impune regulile sale stabilite de comun acord, în acelaşi timp având flexibilitatea de a se adapta la situaţiile apărute pe parcurs. Poate că până la urmă singurele reguli vor fi: sinceritatea, libertatea de exprimare şi altruismul. Iar prima cerinţă va fi, cu siguranţă, colaborarea.
Vedem că, prin dorinţa de comunicare, oamenii care formează un cuplu, caută să depăşească nivelul înţelegerii instinctive, care ţine de animalic, caută să depăşească realizările exclusiv materiale ale cuplului, tinzând tot mai mult spre înţelegere la un nivel superior, în care să se implice conştient. Atingerea unui ţel exclusiv material, care nu implică un ţel sufletesc-spiritual, şi deci, fără esenţă, nu ne mai satisface, şi chiar dacă nu descoperim la prima vedere, aceasta e cauza neîmplinirii multor cupluri. Ideal ar fi să ne implicăm trupeşte, sufleteşte şi spiritual în relaţia de cuplu. Nu ne mai ajunge o legătură trupesc-sufletească… În Epoca Vărsătorului, care se face deja simţită, lipsa unei legături sufletesc-spirituale nu va mai fi acceptată atât de uşor. Pentru că se va pune accent tot mai mult pe colaborarea sufletesc-spirituală, iar centrul de greutate nu va mai fi situat la nivel trupesc-sufletesc, ci la nivel sufletesc-spiritual, partea trupească implicându-se mai mult ca un instrument al acestora din urmă, în concretizarea ideilor spirituale. Aşadar, nu se va mai pune accentul pe atracţia sexuală, aceasta trecând pe planul doi, în favoarea atracţiei spirituale, care va influenţa în primul rând sentimentele care ţin de partea sufletească. Eliberaţi oarecum de atracţia fizică, ne vom alege partenerii mai mult după afinităţile spirituale, adică după preocupările comune, în funcţie de concepţiile şi idealurile comune.
Înaltele fiinţe spirituale care se ocupă de evoluţia umanităţii ne vor ajuta să înţelegem ce trebuie să facem ca să ieşim tot mai mult de sub efectele karmei, învăţând să fim liberi. Atunci relaţiile încărcate ne povara trăirilor negative, care azi duc la trăiri tumultoase, dar şi traumatizante, vor fi tot mai rare. Cuplul de azi e în cele mai multe cazuri o şcoală a purificării şi a autoeducării, pe când cuplul de mâine va fi o şcoală a colaborării armonioase între două Euri. Pe măsură ce fiecare om va fi conştient de Eul său superior, va înţelege că etapa următoare a evoluţiei proprii e comuniunea şi asocierea cu ceilalţi oameni, fără a-ţi pierde propriul Eu.
Liantul cuplului va deveni tot mai mult iubirea necondiţionată şi colaborarea în realizarea unui scop folositor marii familii: umanitatea. Totuşi, cine nu va reuşi să aibă căldură pentru cei din familie, cu atât mai puţin va avea pentru umanitate… Raţiunea întemeierii unei familii va fi puţin alta decât cea de azi, care tinde, în fond, aproape numai spre realizarea egoistă a individului. Individul de azi îşi caută un alt individ de la care care să primească ceva, care să-i umple golurile: iubire, bunuri materiale, stabilitate, copii. Pe viitor însă individul va căuta mai mult în partenerul său un prieten de suflet, un colaborator spiritual, un tovarăş iubit de drum. Apoi, la fel, această dorinţă va exista şi în familia lărgită, împreună cu care se va urmări o realizare pentru umanitate. Bineînţeles că nu toţi vor participa într-un fel grandios la binele umanităţii. Vor fi şi aceia care vor face lucrul acesta la o scară mai mică, totuşi, aceasta va fi tendinţa Epocii Vărsătorului.
Comunicarea în cuplu se va face direct, clar, prin exprimarea unei păreri sincere la care se va ajunge prin gândire conştientă, nu prin semnale încărcate de senzualitate, venite din subconştient, la care să se caute mai apoi explicaţii raţionale, aşa cum era mai demult.
Probabil că pericolul unui dezechilibru în cuplu ar veni atunci mai degrabă din cauza neglijării aspectului intim. Şi influenţele animalice au partea lor bună, dând un sentiment de apartenenţă, de cuib, de căldură. Acestea diminuându-se, s-ar putea ca pentru cei care încă nu au găsit un echilibru între trăirea instinctuală şi trăirea spirituală, pe drumul către trăirea spirituală umană, să-şi lase rece cuibul familial… Cu toate că vor fi cupluri cu idealuri înalte, altruiste, morale, poate că vor fi incapabile să creeze o atmosferă caldă şi intimă în cămin, simţind, mai degrabă că întreaga umanitate e adevărata lor familie.
Vor exista, desigur, în acest sens, exagerări, care, de dragul nonconformismului, vor duce la negarea vehementă a tot ce are rădăcini în trecut. Legăturile de sânge nu vor mai însemna nimic. Respectul nu se va mai putea impune copiilor, politeţea convenţională va fi o caricatură, gelozia şi pasiunea ne vor oripila, vor fi considerate boli, nu dovezi de iubire. Dar asta va fi o cădere în partea luciferică, o negare a umanului, chiar a Pământului nostru. Tot astfel cum Ahriman a fost principalul care ne-a influenţat negativ în Epoca Peştilor, epoca iluziei că materia e singurul adevăr, aşa se va ivi şi Lucifer, care va încerca să ne convingă că tot ce e pământesc e vulgar, primitiv şi depăşit.
Da, intimitatea cu care am fost obişnuiţi în familie se va trasforma într-o intimitate diferită, care acum ni se pare că nu va mai exista deloc, fiindcă suntem prea legaţi încă de sentimente îmbibate de senzualitate. Însă totul se va petrece o dată cu evoluţia noastră şi nu va veni din afara noastră, ci noi vom fi aceia care vom simţi astfel. De aceea, o privire în viitor, când încă nu suntem înzestraţi cu trăirile viitorului, ne poate aduce în suflet teamă şi sentimente de înstrăinare, dacă nu realizăm că în primul rând noi suntem cei care ne transformăm, noi suntem locuitorii aceia „uranieni” de care ne e teamă şi de care ne ferim. Noi vom fi cei care vom forma familiile şi cuplurile. Depinde de voinţa noastră dacă adoptăm extremele unei influenţe zodiacale sau dacă ne menţinem echilibrul christic.
În trecut, asupra cuplului a căzut umbra minciunii ahrimanice, care a încercat asiduu să ne convingă că în cuplu sexul e cel care face regulile, că principalul liant al unui cuplu este sexul sau acumulările materiale. Deci, cuplul ar fi trebuit să fie o pereche de animale care luptă pentru instinctele sale: nevoile sexuale, nevoia de hrănire şi de perpetuare a genelor lor.
Oare cum ni-i va prezenta Lucifer pe cei care vor forma un cuplu în viitor?
Probabil că vor fi pe jumătate roboţi, îşi vor confecţiona singuri copii perfecţi, îşi vor petrece vacanţele în spaţiu, şi vor avea un ţel comun: părăsirea cât mai grabnică a Pământului care nu se mai pretează la cerinţele lor elevate…
Nu vom putea găsi un răspuns şi un echilibru decât apelând din nou la Christos, care e Mântuitorul oamenilor. Când ne aducem în faţa sufletului imaginea lui Christos, imediat toate exagerările unei epoci se estompează, totul se încălzeşte şi ne redevine familiar. Nu mai ne e teamă de catastrofele care vor surveni din cauza intelectualismului şi a tehnicii exagerate. Dumnezeu e mai presus de influenţele epocilor evoluţiei, aşa cum Eul e mai presus de configuraţia stelelor de pe cer din momentul naşterii omului. Toate infuenţele Vărsătorului ne vin în întâmpinare pentru a ne ajuta să evoluăm, dar, la urma urmelor, ele, toate, nu ne aduc binele decât impregnate de forţa christică din noi, care, doar ea ne ajută să le asimilăm şi să le transformăm potrivit regnului uman, ca pe o hrană venită din cosmos. Într-adevăr pentru noi, sunetul vibrant-ţiuitor şi lumina orbitoare ale lui Uranus, ar avea duritatea şi răceala lamei de cuţit, dacă nu am fi primit forţa christică de la Dumnezeu, o forţă care poate transforma şi prelucra influenţele spirituale ce vin din univers, astfel încât ele să fie primite de noi. Altfel, forţa lui Uranus ne-ar fi străină, ar fi pentru om ca un fulger orbitor, care l-ar dezintegra sau cel puţin l-ar face să-şi piardă minţile.
Adevărul este că nu vom putea face faţă epocilor ce vor veni dacă nu-l vom accepta pe Christos în conştienţa noastră. Puterea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu sădind în fiecare inimă umană această forţă christică este cheia tuturor problemelor cu care ne vom confrunta. E mare nevoie ca iubirea să fie recunoscută ca ceea ce e de fapt: o forţă imensă care e încă latentă în noi, de vreme ce noi nu îi recunoaştem încă puterea. Noi credem că iubirea e ceva pasiv, pe când ea e o forţă activă, pe care va veni timpul să ne deprindem să o şi folosim, nu doar să o simţim. Această iubire e, la urma urmelor, salvarea noastră – calea, adevărul şi viaţa – din toate ispitele unei gândiri intelectualiste, care, pierzând legătura cu inima noastră, ne poate duce în împărăţia lui Lucifer şi a lui Ahriman.
Gândindu-mă la toate câte le-am scris aici, chiar cu riscul de a aluneca în tabăra optimiştilor, tot sunt convinsă că, sub orice formă va exista familia în viitor, va fi o formă superioară celei din ziua de azi, şi e normal să fie aşa, din moment ce omenirea evoluează mereu, chiar dacă unii dintre noi suportăm mai greu această transformare continuă. Chiar dacă relaţiile de cuplu şi de familie vor fi total diferite de cele de azi, nu văd de ce am crede că ceea ce a fost până acum a fost mai bun decât ce va urma în viitor.
Atâta timp cât iubirea va exista în sufletele oamenilor, nimic nu va putea să distrugă relaţiile dintre ei. Iar noi nici măcar nu am descoperit încă totul despre iubirea adevărată…
Acest articol a fost publicat în revista Pământ iubit şi preluat, cu acordul autorului, de revista DrumulOmului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu