 Octavian Paler “Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei stii ca m-ai intalnit…” Lumina iubirii straluceste si se arata uneori oamenilor din jur semnaland prezenta puterii divine in fiinta care o poarta. Cum s-a intamplat si cu Iisus, ea nu este evidenta oricand, oriunde si oricum, ci in momente speciale cand lumina lucreaza asupra mediului inconjurator dincolo de intelegerea sau vointa celui prin care ea se manifesta. Daca avem norocul sa vedem un asemenea moment, ramanem muti de uimire in fata acelei frumuseti fiindca de fapt nu vedem chipul omenesc al persoanei din fata noastra, ci lumina care o insoteste si simtim o atractie spontana ca o stare de indragostire neasteptata si uimire fantastica. Acela este momentul in care spiritul divin este prezent in materie si inca nu exista un aparat de masura pentru semnalarea intensitatii acelor unde energetice. Lumina este semnul prezentei spiritului divin, care se manifesta prin noi cand atingem starea de iubire neconditionata. La inceputul unei povesti de dragoste, toti oamenii sunt atinsi de „iubirea divina” si toti atrag un camp energetic al iubirii in existenta lor. Momentele noastre de bucurie, de tandrete, de multumire interioara, de impacare cu sinele si cu lumea pot de asemenea atrage campuri de sprijin apropiate de cel al iubirii. Insa gandirea negativa, suspiciunea, obiceiul de a ne infricosa, a ne indoi ori a crea scenarii in viata de zi cu zi ne deconecteaza de la iubire si, instantaneu, ne deconecteaza de la „lumina” care ne sprijina sub forma acelui camp de atractie. Cand avem intentii frumoase, cand dorim sa ajutam, sa daruim si sa iubim, vom atrage – prin puterea legii divine – purtatori ai acestei lumini care ne vor sprijini doar cu prezenta lor. Pământul e singurul loc în care se poate crea Paradisul. |
vineri, 4 martie 2011
Despre dragoste...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu