"Ai devenit aspra", spuse floarea, indoindu-si petalele, catre jumatatea de piatra de la radacina ei. “Ploile ar fi trebuit sa te inmoaie, sa te faca mai fertila si receptiva la semintele campului, dar nu… Tu ai acumulat minerale, ai devenit tacuta si plina de calciu. De ce stai acolo? Esti rezistenta pana si la curentul care ne aduce apa. De ce?”
Piatra nu raspunse nimic.
Norii trecura, soarele disparu si noaptea sosi, facand loc pe cer pentru luna colorata care se reflecta asupra pietrei tacute, neadormite inca. Floarea isi stransese petalele si dormea profund. Piatra incepu atunci sa-i vorbeasca:
"Stau aici pentru ca radacina ta a devenit si a mea. Pentru ca nu mai este vorba de cum ma simt eu si pentru ca am devenit parte dim sistemul de suport pentru tulpina ta, care trebuie sa reziste vantului si ploii. Totul se schimba, draga mea floare, dar eu stau aici pentru ca dragostea este acel spatiu microscopic dintre radacina ta si pielea mea sarata. Vei putea simti asta doar atunci cand destinul va vrea sa ne separe.”
Luna si stelele incepura sa-si piarda stralucirea. Zorii incepura sa se iveasca, soarele sa apara. Floarea se trezi si isi intinse petalele minunate. “Buna dimineata”, spuse floarea. “Am visat ca imi cantai. Cat de prostesc din partea mea, nu crezi?”
Piatra nu spuse nimic…
Sursa: http://www.spiritual-short-stories.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu