Haina Invierii

A fost odatã un bob de grâu. Lipsit de griji şi fericit, locuia împreunã cu familia lui într-un sac mare de cânepã. Sacul, la rândul lui, stãtuse toatã iarna în cãmara unui ţãran.

Acum, când primãvara cu suflarea ei blândã şi caldã trezi la viaţã întreaga suflare, ţãranul nostru prinse boii la car, ridicã sacul în car şi porni pe câmp, la semãnat.

Bobul nostru fu trezit de hurducãturile carului tras de boi ce se apropia de tarlaua proaspãt aratã. Bobul nu pricepu ce se întâmplã, aşa cã, se hotãrî sã aştepte cu rãbdare.

O mânã puternicã deschise gura sacului, luã un pumn de boabe şi le azvârli voios în vânt. În curând îi veni rândul şi micului nostru bob plãpând. El simţi cum zboarã între cer şi pãmânt, apoi cãzu într-un loc umed şi strâmt.

Tare întunecos şi rece era aici. A privit de jur-împrejur, şi-a strigat fraţii, prietenii … nimeni nu l-a auzit, nimeni nu i-a rãspuns. Singur şi trist, bobul se închise in cãsuţa lui. Un spin vânãt se apropie de bob şi-i zise:

 ,,În Pãmânt ai ajuns, în Pãmânt vei muri, Soarele nu-l vei privi!”

Un strop de ploaie îl încurajã sã nu-şi piardã nãdejdea. Şi în timp ce stropul îl mângâia duios, bobului îi cãzu mantia de pe umeri şi începu sã se înalţe. Dar o piatrã stãtea în calea lui şi oricât a încercat el s-o împingã, n-a reuşit.

Spânul cel vânãt s-a apropiat din nou de bob şi i-a zis:

,,În Pãmânt ai ajuns, în Pãmânt vei muri, Soarele nu-l vei privi!”

O cârtiţã, tocmai se trezise din lungul somn de iarnã şi cãuta ceva de mâncare. Ea trecu chiar prin faţa bobului şi dãdu piatra cea mare la o parte.

Vãzând drumul liber, bobul continuã sã se înalţe. În scurt timp ajunse la un strat de pãmânt argilos prin care nu reuşea sã strãbatã.

Spânul cel vânãt se apropie din nou şi şopti:

,,În Pãmînt ai ajuns, în Pãmânt vei muri, Soarele nu-l vei privi!”

Bobul stãtea descurajat. Sã se întoarcã? Nu era chip. Sã meargã mai departe? Nu avea destulã putere.

Dar, ca şi cum ar fi auzit gândurile bobului, o râmã îşi fãcu drum într-acolo şi deschise prin stratul tare de pãmânt un coridor, chiar pe mãsura bobului.

Uimit, bobul îşi adunã ultimele forţe şi se înãlţã mai departe. În sfârşit ieşi la suprafaţã. Sfântul Soare îl aştepta. Bobul de grâu radiind de bucurie îşi înâlţã braţele în semn de recunoştinţã şi deodatã, în jurul lui îşi vãzu fraţii şi prietenii de care fusese atâta vreme despãrţit.

Aceştia, ca şi el, purtau acum hainã nouã, de sãrbãtoare – haina Invierii!

 Preluat din Scrisoare de Primavara Paste -Comunitatea Crestinilor in Romania 2011