Demult, cu multe sute de ani în urmă, trăia într-o ţară îndepărtată din est un om pios pe nume Nicolae. Pentru că ducea o viaţă simplă, mergea la biserică să asculte cuvintele scrierilor sacre şi ajuta pe unde putea la alinarea nevoilor şi necazurilor oamenilor, aceştia l-au numit episcopul oraşului lor. O iubire deosebită avea pentru copiii oamenilor.
Într-o zi a auzit că, departe, departe într-un oraş mare în vest toţi oamenii sufereau de foame, chiar şi copilaşii. Şi-a chemat la el slujitorii, care-l iubeau nespus, şi i-a rugat: „Aduceţi-mi din roadele câmpurilor voastre şi din fructele grădinilor voastre pentru a-i putea hrăni pe cei ce flămânzesc.” Şi au adus coşuri mari pline cu mere şi nuci din copacii din grădinile lor şi saci cu cereale aurii de pe câmpurile lor. Iar mamele au copt turtă dulce şi au trimis-o.
Sfântul Nicolae i-a rugat pe slujitorii săi să încarce toate lucrurile aduse pe o corabie. Era o corabie mare şi mândră, albastră precum cerul, iar velele albe străluceau în lumina soarelui. Vântul a suflat în vele iar când a obosit, slujitorii s-au aşezat la vâsle şi au vâslit cu putere, corabia înaintând repede. Mult au trebuit să călătorească, şapte zile şi şapte nopţi.
Când au ajuns în faţa marelui oraş era deja seara. Nici un om nu se vedea pe străzi, dar la ferestre licăreau lumini. Sfântul Nicolae a ciocănit la o fereastră. Mama crezând că un călător întârziat doreşte adăpost pentru noapte, şi-a trimis copilul să-i deschidă uşa. Dar în faţa uşii nu era nimeni. Copilul a fugit la fereastră, dar nici acolo n-a văzut nici un om. Insă un coş sta acolo; înăuntru erau mere roşii şi galbene, nuci, iar deasupra turtă dulce. Lângă coş era un sac cu cereale aurii. Toate acestea au fost aduse în odăiţă şi toţi au mâncat din ele. In curând copiii au redevenit sănătoşi,vioi şi veseli.
Sfântul Nicolae care a făcut atâta bine oamenilor cât a trăit pe pământ, se află acum în Împărăţia Cerurilor. În fiecare an, de ziua lui se pregăteşte pentru călătoria din înaltul cerului pe pământ. Încalecă pe calul său alb şi trece de la stea la stea. Acolo o întâlneşte pe Maria ce călătoreşte printre stele strângând fire aurii şi argintii pentru cămăşuţa Pruncului. Ea îi vorbeşte Sfântului Nicolae aşa:
„Sfinte Nicolae, pe pământul întunecat, ar trebui să vină iarăşi Crăciunul. Tu ştii – în cea mai friguroasă şi întunecoasă oră a nopţii pământului vrea Pruncul Sfânt să se nască, Pruncul Cerului în sărăcia pământului.
Doresc să-i împletesc un veşmânt din razele stelelor, o cămăşuţa cu care să se învăluie când va veni pe Pământ, care să-l ferească de întuneric şi frig. Călătoresc de la stea la stea şi strâng fire din razele stelelor pentru a putea pregăti un veşmânt luminos Pruncuţului Sfânt. Stelele îmi dăruiesc lumina lor, toate făpturile cerului mă ajută.
O, Sfinte Nicolae, doar ceva îmi lipseşte! Pentru noaptea întunecată şi rece a pământului lumina stelelor mai are nevoie de ceva, pentru ca hăinuţa pământeană să-l poată ocroti şi încălzi. Lumina stelelor singură nu stă laolaltă, ci vrea tot mereu să radieze şi firele aurii tind mereu să se risipească în strălucirea lor, să se împrăştie odată cu lumina lor. Ce lipseşte e iubirea din inimile omeneşti, iubirea din inimile copiilor, faptele, gândurile şi cuvintele lor bune.
Du-te peste ţări şi mări, în păduri şi în afara lor, din sat în sat, din oraş în oraş, şi caută inimi luminoase, iubire în inimile copiilor pământeni şi adu-mi-le mie pentru ca laolaltă cu cele cereşti să pot ţese cămăşuţa Pruncului Christic iar Crăciunul să poată veni pe Pământ. Scrie în cartea ta de aur faptele lor bune, du-le darurile tale şi spune-le că în curând se va naşte pruncuţul.”
Sfântul Nicolae a coborât din înalturile cerului şi a călătorit peste tot pământul, prin păduri şi în afara lor, din sat în sat, din oraş în oraş şi a căutat strălucirea în inimile oamenilor, iubirea copiilor pământeni. I-a auzit cântând, le-a privit inimile, le-a văzut gândurile curate, le-a văzut mânuţele harnice care puteau dărui şi se puteau ruga. A găsit iubire la ei, iubire care erau pregătiţi s-o dăruiască Pruncului Ceresc – iubire omenească şi iubire cerească .
Acum se putea întoarce în înaltul cerului să-i ducă Mariei vestea că oamenii şi copiii au primit în inimi mesajul ei:”Iubiţi-vă unii pe alţii, bucuraţi-vă de venirea Crăciunului, lăsaţi inima voastră să devină o iesle în care copilul ceresc să se poată naşte”.
Pentru ca până în Noaptea Sfântă, le-a spus el înainte de a pleca, să nu uitaţi că doar iubirea oamenilor leagă laolaltă lumina cerească ca să poată veni Crăciunul pe Pământ, vă las darurile mele să vă fie merinde pentru drumul ce-l mai aveţi de parcurs până la naşterea Pruncului Sfânt.
E. PROSKE , HELMUT VON KUGELGEN
Traducerea si adaptarea Diana Corina Stoica
