miercuri, 26 octombrie 2011

Jung catre suflet



Sufletul meu … Unde eşti? ...Mă auzi? ...
Iti vorbesc .. Te chem .. Eşti acolo?
M-am intors.
Sunt aici din nou.
Am scuturat praful tuturor ţinuturilor de pe picioarele mele,
Si am venit la tine.
Sunt cu tine ...
După ani multi, de multe intrebari,
Am venit la tine, din nou.
Sa-ti spun despre tot ce am vazut?
Experimentat? Sau băut ?
sau nu vrei să auzi,
despre vacarmul vieţii şi despre lume.
Insa un singur lucru trebuie să ştii,
Singurul lucru pe care l-am învăţat,
este că viata trebuie traita.
Această viaţă este calea,
Cea mult cautata cale,
catre necuprinsul pe care il numim divin.
Nu există nici o altă cale.
Toate celelalte căi, sunt false căi.
Aşa că am găsit calea cea dreaptă,
care mi-a permis sa ajung la tine, la sufletul meu.
M-am întors, incercat şi purificat.Mă mai cunoşti?
Cat de mult timp a durat separarea.
Totul a devenit atât de diferit.
Şi cum te-am găsit?
Ce ciudata a fost călătoria mea.
Ce cuvinte ar trebui să folosesc ca sa-ti spun,
pe ce cale intortocheata o stea bună m-a ghidat catre tine.
Dă-mi mâna ta,
Sufletul meu aproape uitat .
Cât timp indelungat pentru bucuria, de a te vedea din nou.
Tu mult dezamagitul meu suflet.
Viaţa m-a adus inapoi la tine.
Să multumim vieţii pe care am trăit-o,
pentru toate orele fericite şi pentru toate orele triste,
Pentru fiecare bucurie, pentru fiecare tristeţe.
Sufletul meu, călătoria mea,
trebuie să continue cu tine ...
Ma voi minuna cu tine,
şi ma voi inalta la singurătatea mea ...


Jung vorbeste sufletului sau
Traducere de Florina Pop

duminică, 23 octombrie 2011

Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca, Biserica Draganescu



  
Pe pojghita varului de fresca din pronaosul bisericii din Draganescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o incepand cu anul 1968, parintele a strecurat inexplicabil cateva imagini premonitorii, neobisnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discoveryt

Desi plasate vizibil pe cei doi pereti laterali de la intrare,scenele respective nu sunt usor de observat, parand a se dizolva pana la contopire in multitudinea altor scene biblice importante: Invierea, infatisarea iadului si a Cetei celor Drepti. Oricat te-ai stradui, din intregul picturii nu distingi nimic, in afara unor chipuri biblice, desenate pe cat de canonic, pe atat de aparte si de potrivit lirismului meditativ din arta parintelui. Biserica Draganescu nu e o sala de muzeu renumit, in care intri doar sa-ti domolesti orgoliul sau curiozitatea intelectuala. La Draganescu trebuie sa vii de mai multe ori si sa ai rabdare, cerandu-i parintelui Arsenie sa-ti "arate". Dupa o vreme, cu alti ochi si alta stare sufleteasca, incepi sa vezi. Mesajul si proorocia parintelui se afla chiar in fata ta. Cu litere de un rosu sangeriu, sta scris cuvantul: "Faradelegile atrag pedeapsa pe pamant". Alaturi, intr-o completare tainica si complicat de simpla, apare desenul si toata prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea moderna: de la terorism la modificarea genetica; de la globalizarea mondiala la secularizarea new-age-ista a bisericii lui Hristos.

"Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua in cinci colturi o sa dispara"

Multe se spun despre minunile si profetiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent deopotriva in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. Altii se indoiesc, considerand ca toate acestea sunt exagerari venite din idolatrie si nalucire sentimentala; ca sfintenia parintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiratie si pietism. Nici acum, dupa 30 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu stim prea bine daca parintele a prefigurat cu adevarat ororile bolsevismului sau caderea lui Ceausescu, caruia i-a transmis printr-un om al Securitatii ca nu o sa mai apuce anul 1990. Ceea ce stim cu siguranta este ca parintele Arsenie avea darul "inainte-vederii", dar niciodata nu facea din asta prilej de uimire si de spectacol printre credinciosi.

Dimpotriva - atatea cate erau, cuvintele lui profetice nu-ti vorbeau in clar, ci te chemau discret la cautarea sensului ratacit printre alte sensuri, asa cum s-a intamplat cand parintele a prezis marile cutremure ale secolului XX, spunand ca Bucurestiul "se va oua de doua ori", iar la a treia ouare, marele oras va fi sters de pe fata pamantului pentru pacatele lui. Tot asa, in ascunzisul tainei, parintele va rosti inca din 1940 o profetie legata de ascensiunea comunismului, dar si de inlocuirea lui cu o ispitire si mai mare: "Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi o sa dispara, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume (...) Asta va fi peste multi ani, si noua, Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi (...) Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas. Caci dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimiti (vanduti dusmanului) si abia atunci va incepe o noua lupta, fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!".
Apocrife greu de datat si, in acelasi timp, ciudat de actuale, cuvintele parintelui par sa ne certe. Degeaba ispitim viitorul in cautarea unor intamplari uimitoare. Degeaba cercetam amintirile fagarasenilor care l-au cunoscut si mergem in pelerinaj la Prislop, pentru a cere raspuns la crucea si tarana mormantului. Adevarul e mult mai aproape de noi. Marele si adancul sau discurs profetic se afla chiar sub ochii nostri, la doi pasi de Bucuresti, intr-o modesta bisericuta de tara. Acolo, in icoanele si chipurile de sfinti de la Draganescu, e raspunsul. Acolo trebuie sa gasim mesajul si cheia de intelegere a spuselor parintelui. Asa cum observa marele profesor de mistica teologica, Nichifor Crainic, parintele Arsenie a asternut pe varul bisericii - nu ipostaze si scene biblice, ci predici fierbinti, cugetari si ganduri mustind de intrebari si intelesuri. Pe zidurile de catedrala taraneasca de la Draganescu, parintele a pictat crezul sau, deopotriva cu taina unui mesaj profetic, pe care nimeni - nici teologi, nici oameni de arta - nu au incercat pana acum sa-l cerceteze si sa-l inteleaga.

"Voi ati inceput sfarsitul lumii"

Sa ne imaginam o clipa locul si armonia culorilor. La orice ora din zi si din noapte, pe zidul din stanga bisericii troneaza regala si de nerepetat capodopera parintelui. In irizari unice si translucide, ca o adiere sau un suspin de om indragostit, parintele a pictat chiar fundamentul credintei noastre crestine: Invierea lui Hristos, biruirea mortii si triumful Luminii fara de sfarsit. In contrast, pe zidul opus, sta avertizarea - Scaunul de Judecata si glasul pictat al parintelui, cu gandurile si viziunile sale iluminate. Ascunse discret si cu o cheie mereu schimbata in linii si tonuri de culori, cuvintele parintelui Arsenie te indeamna insistent sa zabovesti asupra lor si sa iei aminte.
Intr-un tarziu, intelegi si te cutremuri. 
Biserica Draganescu
Ceea ce in anii '70-'80 parea viziune subiectiv artistica si adaos indraznet la erminia bizantina, astazi, dupa aproape 30 de ani, ni se arata a fi un teribil strigat de trezire - o manie profetica, plina de repros si ingrijorare: imaginea apocaliptica a unor zgarie-nori incendiati, ca o prefigurare a zilei de 11 septembrie; imaginea unei navete cosmice, prefatand parca dezastrul misiunii Apollo 13; imaginea lui Nietzsche si Platon, conversand probabil despre adevar, despre genealogia moralei si "moartea" lui Dumnezeu, in timp ce fata cinic zambitoare a unui diavol sopteste la urechea umanitatii otrava spuselor lui paradoxale: "Eu nu exist", implinind astfel cea mai perfida si mai ucigatoare ispita a lumii moderne: ignorarea celui rau; acceptarea lui prin indiferenta, lene sau toleranta.
Ca sa intelegi ceva din mesajul parintelui, trebuie sa te apropii atent si indelung de fiecare trasatura de penel. In parte, orice detaliu te uimeste prin ceva: faptul ca si diavolii au aura (una stricata, serpeasca, desigur); faptul ca in pictura parintelui nu exista nici o tusa pregnanta de negru, iadul fiind desenat doar in palalai incendiare de rosu sau caramiziu murdar; faptul ca, in una din scene, insusi Hristos o tine in brate pe Fecioara Maria ca pe o copila si nu invers, cum o consacra erminia bizantina; faptul ca cele doua mari biserici crestine (Sf. Sofia de la Constantinopol si Sf. Petru de la Roma) stau impreuna intr-un semicerc cu raze, dar intr-un loc nedecis inca - undeva intre Iad si Rai. 

"Sfanta Liturghie mai tine lumea"
Dureaza ceva pana sa observi marile scene si dezvoltari ideatice; sa observi tulburatoarea tema a Calugarului rastignit (cu picioarele in iad si mintea in Rai) sau locul central oferit Nuntii din Cana Galileei, uimitoare prin interpretarea parintelui, care aduna la aceeasi masa fara sfarsit - nu numai mirii, dimpreuna cu cei 40 de mucenici de la Sevasta, in floarea varstei, dar si cortegiul menit sa-l petreaca pe staretul Zosima pe ultimul sau drum, sugerandu-ne astfel ca la bucuria nuntii ceresti exista doar trei cai de a ajunge: casatoria crestina, calugaria si mucenicia martirica.

Pe zidurile bisericii din Draganescu, semnificatiile se succed in straturi suprapuse. Nici un chip de sfant nu seamana cu altul. Chiar si in multime, in Ceata celor Drepti, privirile Cuviosilor exprima ganduri si vointa proprie. Pictura nu fixeaza gesturi anume si nu opreste din drum pasii vreunui Apostol, cum se intampla pe zidurile altor biserici. Pictura de la Draganescu se unduieste, tresare, palpaie, respira si se inalta din teluric, spre apoteoza Invierii pe Cruce si intarirea mesajului lasat de parintele, ca o ultima avertizare: "Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte in Imparatia in care nu ati trait pe pamant".
Sunt multe "indrazneli" si actualizari tulburatoare in pictura bisericii si toate par sa repete acelasi strigat de trambita apocaliptica, adresat omului: "Cu stiinta ati dezlantuit cataclismul stihiilor asupra voastra. Asa va trebuie. Ati inceput sfarsitul lumii!". O spune parintele Arsenie Boca, absolventul de medicina, teologie si bellearte - calugarul simplu si "omul imbracat in haine de in", care citea deopotriva Filocaliile si ultimele carti despre quasari sau unde cuantice, fara sa vada o contradictie intre crestinism si stiinta, intre iutimea cunoasterii intelectuale si miracolul energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Cu fiecare cadru pictural inscris pe perete, discursul parintelui pare sa devina tot mai clar si ultimativ - sa fugim de mandrie desarta, de neadevarul si minciuna zilelor noastre, care ne repeta mereu ca omul e stapanul deplin al lumii, care ne indeamna sa ne bucuram de placerile vietii si ne consoleaza perfid: "Fii pe pace. Ai destul timp sa te mantuiesti. La batranete ce ai sa faci?".

"Incepe timpul mucenicilor"

Neindoielnic, parintele isi cunostea sfarsitul. Ucenicul sau, Preasfintitul Daniil, episcopul ortodox din Varsetul Voivodinei, isi aminteste ca, in decembrie 1988, la ultima lor intalnire de la Prislop, parintele a plans pentru prima si ultima oara, in fata obstii adunate sa celebreze apropierea sfintelor sarbatori de Craciun. Anul urmator, in prag de iarna, parintele va cadea nemiscat la pat si se va stinge sfielnic si tacut, ca palpairea unei lumanari suflate de boarea unui vant. Nimeni nu poate sti cui anume ii erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranta, era un semn de despartire, dar si de intarire a ceea ce se spune ca profetise pentru ultima oara poporului roman, cu putin timp inainte de caderea comunismului: "Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol... Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti... Acum nu mai e timpul sfintilor.
Acum incepe timpul mucenicilor". 

Previziunea viitorului
Parintele Arsenie trebuie sa se fi despartit de noi cu regret si amaraciune. Nu numai ca vedea in duh ce o sa ni se intample, dar ne iubea pe toti atat de mult, incat ar fi vrut sa-i puna pe fagaraseni, dimpreuna cu tot poporul credincios, intr-o icoana a neamului romanesc, intruchipata sub forma unui taran simplu si imbracat in in, ce sta in rugaciune cu bratele spre cer, ca Moise pe munte, avand deasupra culmile carpatine, pe care se ridica crucea de pe Caraiman, cu o ceata de cuviosi dincolo de zare, sub profilul celor trei mari lacasuri ale neamului: Cozia, Voronet, biserica de lemn a lui Horea.
In cei aproape 80 de ani ai sai, parintele nu a mai avut timp sa ne lase decat niste insemnari si niste schite, desenate infrigurat in minuscula sa chilie de la Sinaia. Cercetandu-le cu atentie, vom descoperi cu uimire ca, in recluziunea meditativa de la Draganescu, parintele nici nu a profetit si nici nu a transpus dogmatic Scriptura in desene, ci a incercat, dupa cum singur recunoaste, sa picteze ceva mult mai important: zborul si tacerea. E limpede ca nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu si sa I te apropii cu o catime macar, daca nu esti un pic vizionar si poet, daca nu repeti si nu crezi odata cu parintele ca prezentul nici nu ne domina si nici nu ne apartine. Atunci cand ne ocupam prea mult de el, prezentul e o iluzie si o capcana. Sa nu-l preamarim niciodata. "Prezentul", spunea cuviosul Arsenie Boca, "e doar viitorul trecutului”. 


 Sursa : internet

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Oamenii intră în viaţa ta pentru un MOTIV, SEZON sau o VIAŢĂ.



Oamenii intră în viaţa ta pentru un MOTIV, SEZON sau o VIAŢĂ.

Inchizand cicluri ....Paulo Coelho

“Nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decât prezentul, şi numai el mă interesează. Dacă vei putea rămâne mereu în prezent vei fi un om fericit….În prezent stă tot secretul, dacă dai atenţie prezentului poţi să-l îmbunătăţeşti. Şi dacă îţi îmbunătăţeşti prezentul, tot ceea ce se întâmplă apoi va fi mai bine.” -Paulo Coelho
Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie. 

Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?
Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întâmplară cutare şi cutare lucruri. Dar te vei consuma degeaba şi la nesfârşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă şi de a merge înainte. Nu ne putem afla în prezent, ducând dorul trecutului. Nici măcar întrebându-ne “de ce”. Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întârziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, câteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hârtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avânta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să câştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca vreodată cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţânare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii şi te va învenina şi amărî.
Viaţa nu se află decât înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce bun? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o! Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămâne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci când ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atât de greu să te desparţi astăzi.
A te desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu e indispensabil. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi pe oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.
Asta e viaţa !

Calatoria inimii ...



 “Inima ta nu e vie pana cand nu a trait durerea (…) suferinta din iubire frange si deschide si o inima tare ca piatra” Hazrat Inayat Khan
O relatie care are o anumita profunzime si intensitate ne va strapunge inevitabil scutul de aparare, expunandu-ne cele mai delicate si sensibile locuri, facandu-ne sa ne simtim vulnerabili la propriu, adica “usor de ranit”. Sa iubim inseamna, din acesta perspectiva, sa ne deschidem catre suferinta. Visul iubirii ne face sa credem ca ceva este in neregula cu o relatie daca ne provoaca durere. Incercand insa sa evitam ranile din dragoste, nu facem decat sa cream si o suferinta indelungata. Vom inceta sa ne deschidem complet si asta ne va impiedica sa stabilim vreodata o legatura profund satisfacatoare.
In functie de cum ne raportam la suferinta din iubire ea poate conduce intr-una din doua directii opuse. Daca o privim ca pe o amenintare, ceva ce vrem sa evitam cu orice pret, vom incerca sa o acoperim cu petice, sa o tinem ascunsa. Dupa o vreme insa, peticele asumate ne astupa sensibilitatea si capacitatea de a iubi liber. Daca nu suportam durererea pe care o presupune vulnerabilitatea in fata altei persoane, ne pierdem inima sau inima ni se impietreste, ceea ce blocheaza fluxul energetic dintre noi.
Daca insa invatam sa ne folosim de suferinta, ea poate deveni un ajutor inestimabil si o calauza pe calea noastra de evolutie. Caci ea expune si ne orienteaza spre locuri din interiorul nostru care sunt inchise, contractate si pe jumatate adormite. Daca ma pot misca mai fluid in compania durerii, mecanismele mele rigide incep sa se dizolve si devin tot mai permeabil la efectul de trezire a iubirii. Iar cand las partenerul sa imi vada suferinta, in loc sa o ascund transformand-o intr-o rana plina de puroi care otraveste relatia, nivelul de intimitate dintre noi creste.
Desigur, nimeni nu vrea sa simta durerea . Ca sa devii un razboinic al inimii – unul dispus sa riste sa fie ranit in serviciul iubirii – trebuie sa fii capabil sa folosesti suferinta pe care o aduce inevitabil o relatie.
Chiar si in cele mai bune relatii, doua persoane nu se vor potrivi niciodata perfect. Pentru ca suntem fiinte de pe acest pamant, cu toate limitarile si imperfectiunile pe care le presupune acest lucru, relatiile umane nu se pot scalda tot timpul in iubirea perfecta, neconditionata pe care o cunoastem si o simtim in inima.
Cand simtim durerea acestei contradictii intre iubirea perfecta din suflet si obstacolele pana la realizarea ei completa in forma pamanteasca, inima se frange si ramane larg deschisa. Si acest lucru nu e rau deloc. Cand inima se deschide, suferim. Cand ne simtim cruzi si fragili, suntem in contact cu insusi miezul a ceea ce suntem.
In realitate inima nu se poate frange niciodata, fiindca e deja moale si receptiva. Ce se frange si se deschide defapt este carapacea de aparare din jurul inimii, pe care am construit-o ca sa ne protejam miezul moale, unde ne simtim cem mai profund afectati de viata. Cand el e expus, simtim prezenta vie a realitatii ca niciodata pana atunci.
Cand inima iese din carapacea de protectie pe care am construit-o in jurul ei si cand ne debarasam de imaginile ideale despre cum ar trebui sa fie o relatie, e posibil sa ne simtim goi. Insa tocmai in aceasta goliciune gustam natura esentiala a existentei noastre. Adevarul este ca nu avem controlul suprem asupra a ceea ce ni se intampla in viata.
Cu cat o legatura sufleteasca e mai profunda cu atat scoate la suprafata mai multe nevroze personale. Ca doi oameni sa fie siguri ca vor sa se angajeze unul fata de celalalt trebuie sa afle daca pot face fata provocarii. Natura patrunzatoare a unei naturi oneste ne erodeaza fatadele, scotand la suprafata ce e mai bun si ce e mai rau in noi.  Pe langa deschiderea inimii, toate fricile, nesigurantele si rezistentele la intimitate incep sa apara.
Intimitatea reala aduce la suprafata problemele nerezolvate, toate locurile necizelate de noi insine si din partenerul nostru care au inca nevoie sa fie slefuite, rafinate si dezvoltate. Conflictele ne ajuta sa identificam si sa intram in contact cu esentiale parti lipsa din noi. Incepem sa ne umplem, sa ne sensibilizam si sa ne deschidem, iar asta permite iubirii sa curga prin noi mai liber cu mai putine piedici. (Calatoria inimii – John Welwood)

vineri, 21 octombrie 2011

Luna si pamantul

  
Candva, demult, pe cand oamenii nu facusera inca ochi, Luna si Pamantul erau una.
Ei traiau fericiti impreuna si toate cate erau pe ei infloreau si se bucurau de viata :
plante, animalute, pasari, vanturi, nori...

Dar intr-o zi o stea cazatoare s-a ratacit si s-a prabusit peste paradisul celor doi.
Luna a fost rupta de Pamant si azvarlita pe cer, in intuneric, singuratate si frig.
Un timp s-a mai bucurat de podoabele pe care i le daruise Pamantul,dar ele dispareau una cate una si Luna devenea tot mai visatoare si trista.
De atata tristete a inceput sa planga mult, mult si sarea lacrimilor ei se tot aduna pe fata ei frumoasa si o uratea. Dar ei nu-i pasa.
Cand sarea lacrimilor i-a acoperit ochii si nu-l mai putea vedea pe dragul ei Pamant,
Luna si-a sters fata si muntii de sare de lacrimi au cazut in marile si oceanele albastre ale Pamantului.
De atunci, Pamantul pastreaza in marile lui lacrimile Lunii, ca pe o comoara.
Tot de atunci, de cate ori Luna se apropie de Pamant, acesta isi inalta apa marilor inspre ea, pentru a-i arata ca nici el n-a uitat-o si ca nu e intreg fara ea.
Acum Luna nu mai plange. Ea il inconjoara pe dragul ei Pamant in fiecare zi, si-i zambeste in fiecare noapte.

miercuri, 19 octombrie 2011

Maicuta Violeta - vindecatoare din Muntii Vrancei

Smerita si blanda ca o adiere de toamna, Violeta Mocanu pretinde sa i se spuna simplu si fara alte vorbe protocolare : maica S-a retras in muntii Vrancei, la Barsesti , cautand cu ardoare linistea sufleteasca si comuniunea cu Dumnezeu. A fugit de lume, nescapand nici o clipa de ea. Despre sine refuza sa vorbeasca. Viata ei de dinainte e o carte definitiv inchisa. Chiar daca a fost o stralucita farmacista in Iasi, dupa un ragaz bursier in Franta, Violeta Mocanu incearca sa uite. Rana e inca adanca. Dupa o experienta personala dramatica, paralizata si parasita de toata lumea, a renuntat la tot, luand calea aspra a monahismului. Aici, in solitudinea muntilor si a rugaciunii, s-a vindecat. Tratamentele naturiste si credinta in Dumnezeu au ajutat-o sa invinga cumplita boala. Totul s-a petrecut cu intensitatea unui fulger. Brusc, intrega ei viata s-a schimbat. Brusc, i-a fost dat sa vada.
Maica Violeta Mocanu pastreaza sub pecetea tacerii acest moment. Se spune doar ca a avut o vedenie cutremuratoare. Un inger de lumina ii poruncea sa nu tina numai pentru sine leacul vindecarii.
 In dar luase, in dar trebuia la randul ei sa dea.
A salvat de la moarte mii de bolnavi.
Maica Violeta Mocanu e deja un fenomen. Pana acum, a salvat de la moarte mii de bolnavi cazuri disperate, carora medicii nu le mai dadeau prea multe luni de trait. In astfel de situatii, orice explicatie e de prisos. Vestea s-a raspandit cu repeziciune si acum, in fata casei sale din Barsesti Vrancea, sunt cozi interminabile de masini venite din toata tara, ba chiar si din strainatate. Speranta si credinta lucreaza nevazut.
Imbracata cu haine cernit monahale si cu fata surazatoare, luminata de stralucirea rugaciunii neintrerupte, maica primeste si asculta pe oricine, fara favoruri, fara prietenii. Pentru ea, toti oamenii sunt la fel. Boala si suferinta egalizeaza fie tarani simpli, fie oameni de afaceri sositi tocmai din Germania.
Casa ei, curata ca un pahar, e inconjurata de flori si de o mica livada, in care sclipeste rodul auriu al toamnei. Maica e atenta la detalii. Oricat de aspre i-ar fi rugaciunea si somnul, se vede ochiul sensibil al femeii, al omului care vrea sa traiasca in frumos si curatenie. Nici interiorul casei nu e altcumva. Intrand, te incearca gestul imperativ de a te descoperi. Peretii plini de icoane si candela arzanda arata ca esti, de fapt, intr-un paraclis , un spatiu al nadejdii si al iubirii de aproapele.
Tratament pe baza de miere, fructe si plante medicinale
Pe usa de la intrare, un mic anunt avertizeaza ca maica Violeta nu lucreaza duminica si sarbatorile religioase, iar cei care doresc sa inceapa tratamentul trebuie sa-si fi marturisit mai intai pacatele la preot si sa fi luat sfanta impartasanie.
In sala de asteptare si ea plina de icoane lumea discuta. Noii veniti sunt curiosi. Vor amanunte, vor certitudini si raman uimiti sa afle ca un paralitic, adus pe brate de catre rude, acum conduce masina si merge ca orice om normal. O alta femeie, din Adjud, se da de exemplu. Avand o tumoare canceroasa de 5 cm la san (diagnostic confirmat de biopsie), a refuzat operatia. A urmat in schimb tratamentul Maicutei si, dupa doar trei luni, tumoarea a disparut, spre uimirea medicilor oncologi de la Fundeni !
Rabdatori, oamenii asteapta sa le vina randul. Majoritatea lor sunt pentru prelungirea tratamentului si cunosc regula casei: au pregatite recipiente de plastic si mierea adiacenta. Desi nimeni nu cunoaste in amanunt retetele Maicutei, se stie ca ele sunt pe baza de miere (poliflora sau de salcam, in functie de boala) si tincturi din plante medicinale, legume si fructe.
Cei care o cunosc mai bine, aproape ca o divinizeaza pe Maicuta. Vorbesc despre ea ca despre un trimis al Domnului si ar fi in stare sa o urmeze la capatul pamantului. O femeie din Pascani povestea ca in urma cu trei ani, medicii ii mai dadeau de trait doar cateva saptamani. Maicuta, care atunci traia la Campulung Moldovenesc , a salvat-o de la moarte. De atunci, n-a mai parasit-o niciodata, insotind-o peste tot â€" la Galati , la Tatarani si acum la Barsesti.
Oamenii vorbesc, isi spun bolile fara sfiala, isi arata unii altora buletinele de analiza ori biletul de externare, se incurajeaza reciproc: Multi rezolva forme de cancer sau de ciroza si Cozac, si unii medici de la Cluj dar nimeni nu se compara cu Maicuta Violeta Secretul ei e aparent simplu: credinta in Dumnezeu, regimul alimentar si voia buna, optimismul, increderea in vindecare. La asta se adauga tratamentul naturist cu miere, plante medicinale si fructe de padure, pe care, adeseori, le culege singura, colindand muntii, in locuri doar de ea stiute.
Noii veniti pun intrebari, se mira ca la diabet decoctul dat de Maicuta contine miere de albine, citesc cele 10 porunci inramate pe perete si, alaturi, lista de interdictii categorice: fara carne de porc, grasimi, alcool, zahar si cafea. Ceilalti confirma si incropesc un mic schimb de experienta. In primele zile, tratamentul da o anumita reactie in organism: transpiratii, somnolenta, mici ameteli. Apoi, apar semnele de intremare â, vigoare, usurinta in miscari, pofta de mancare. De regula, tratamentul e de durata, Maicuta insistand mai ales pe respectarea regimului alimentar. Se pare ca toate bolile apar din dezordine, din agitatie, din excese si lipsa de masura.
Cel mai puternic medicament - linistea sufleteasca
Cand vine vorba de interdictii, Violeta Mocanu zambeste usor, aratandu-se surprinzator de concesiva. Nu interdictia rezolva boala, ci starea de armonie, apropierea de Dumnezeu, de tot ce este natural. “Fiecare om, ne marturisea ea, are propria sa reactie, propriile limite. Suntem in felul nostru niste unicate, iar tratamentul trebuie individualizat… Categoric, vindecarea sta in opusul interdictiei, in afirmatie, in iubire, in comuniunea cu Dumnezeu.
Discutam in picioare. In cele 10 ore de consultatie, maica nu sta nici o clipa jos. E canonul ei de supunere. Nu intamplator, poate, in cabinetul ei nu am zarit nici un scaun, mobilierul auster fiind coplesit de invazia cromatica a florilor de toamna, ce ocupa cu mult rafinament colturile camerei. In spate, usa deschisa ofera imaginea unui laborator, plin cu recipiente enorme de sticla, cu eprubete si substante de diferite culori. E sanctuarul Maicutei, locul in care nu are voie sa intre decat ea si o alta monahie, ajutorul ei de incredere.
Smerita si cu privirea coborata discret spre podea, Maica Violeta refuza sa vorbeasca despre propriile sale merite. Tot ce a facut pana acum se datoreaza lui Dumnezeu si negraitei sale milostenii. Eu nu sunt nimic, zice ea, amintind apoi cateva minuni care s-au savarsit sub ochii ei: un bolnav in metastaza ganglionara s-a vindecat dupa un an de tratament; mai multi paraplegici s-au pus pe picioare, sfidand toate verdictele medicale; un caz grav de ciroza s-a rezolvat doar dupa o singura doza de tratament; un copil bolnav de Sida a devenit in cativa ani seronegativ. Important, continua Maicuta, este sa nu-l uitam pe Dumnezeu. Chiar suferinta ne este data cu un scop. Suferinta nu e neaparat o pedeapsa, ci un indemn ultimativ sa ne intoarcem la El.
Am intrebat-o, apoi, ce trebuie sa stim despre boala, ce anume trebuie sa faca omul sanatos pentru a nu se imbolnavi. Maicuta a inceput sa vorbeasca despre nenorocirile lacomiei de orice fel, despre virtutile terapeutice ale linistii sufletesti. Nu e usor sa-ti pastrezi linistea. Eu, personal, am renuntat la lectura presei de peste 20 de ani. Chiar daca viata moderna nu permite acest lucru, e bine ca din cand in cand sa facem o pauza, sa intrerupem acest bombardament informational care, adeseori, te sminteste, iti insufla sentimente confuze si straine. Sfatuiesc, de asemenea, ca fiecare zi sa o lasam in seama lui Dumnezeu, sa ne incredem in ajutorul Lui. Adeseori, ne incarcam mintea cu nelinisti inutile: ce vom face la serviciu, ce vom manca etc. Dumnezeu are grija de toate. Grija noastra principala trebuie sa fie dragostea fata de El si fata de aproapele. Nu te poti considera fiu al lui Dumnezeu, daca dispretuiesti pe semenul tau. Lipsa milosteniei e cea mai grea boala a acestui secol, o boala pe care, cu durere in suflet, am gasit-o pana si la o manastire, de unde am fost alungata pe motiv ca bolnavii paraplegici, care ma insoteau, ar fi facut impresie dezagreabila turistilor straini ce vizitau manastirea.
E multa suferinta si boala in jurul nostru. Maica Violeta Mocanu e zilnic asaltata de oameni veniti tocmai de la Constanta , Suceava, Satu Mare. Printre ei sunt si pacienti din strainatate. Prof. univ. Cicerone Rotaru, de pilda, a venit de patru ori din Paris si, fericit ca si-a gasit leacul la Barsesti , i-a propus maicii sa plece in Franta si sa o ajute sa deschida acolo un cabinet de medicina naturista. Fara a ezita prea mult, maica Violeta a refuzat categoric. Suntem prea saraci, ca sa mai saracim Romania inca o data, plecand. Inainte de a-i face propunerea, profesorul ar fi trebuit sa stie ca pe maica nu o intereseaza celebritatea si cu atat mai putin banii. De altfel, tratamentul ei costa foarte putin, atat cat sa-si plateasca substantele si micile cheltuieli de intretinere a casei. Ceea ce face maica nu poate fi platit nici de cel mai bogat om din lume. Dragostea si recunostinta nu au pret.
Opinii
Preotul Desaga Viorel  parohul bisericii ortodoxe din Barsesti:
Acum catva timp, in mijlocul nostru a poposit maicuta cum ii spunem noi  , Mocanu Violeta, care ne-a impresionat prin felul cum s-a prezentat in mijlocul nostru, prin felul cum traieste adevarata noastra credinta ortodoxa, prin felul cum a inteles ca trebuie sa-si faca datoria fata de semeni, astfel facandu-si datoria fata de Dumnezeu. Fiind o buna crestina, venind la biserica regulat de cand este aici, ne-am apropiat de dansa, am inceput s-o iubim; o respectam si vom fi recunoscatori mereu, pentru ca a facut numai bine acestei parohii.
Nu stiu de unde i-a venit ideea crearii aici, la Barsesti , a unui astfel de laborator naturist. Am inteles ca dansa este farmacista. De altfel, se vede ca este o femeie inteligenta, culta, si banuiesc ca in activitatea dumneai a avut o preocupare in acest sens. Dupa ce s-a instalat, si-a pus in practica aceste cunostinte ,mai intai intr-un grup mai restrans, apoi lucrurile au evoluat pana s-a ajuns la ceea ce vedeti acum.
Mantuitorul Iisus Hristos a spus apostolilor sai si  prin ei tuturor, ca trebuie sa ne iubim unii pe altii. Ca sa iubesti pe cineva, nu inseamna sa-l compatimesti, ci sa ai fapte care sa-ti dovedeasca dragostea.
Maica Violeta s-a implicat in viata bisericii fara s-o cheme cineva, fara s-o indrume nimeni. Mai mult, observ ca aici, in parohia noastra, lumea s-a intors cu evlavie spre Dumnezeu, prin exemplul acestei femei. Enoriasii s-au reintors la credinta; au venit in biserica chiar si oameni pe care nu-i vazusem niciodata acolo, ceea ce m-a uimit. Nici eu nu reusisem sa fac acest lucru. Am recunoscut meritul maicii Violeta si-n biserica, in fata credinciosilor. Nu-i suficient sa-l ajuti pe om, ci trebuie sa-i arati si calea pe care o are de urmat. Oamenii au marturisit ca dupa intalnirea cu maica Violeta si-au schimbat viata.
Intre vindecare si credinta, exista o legatura puternica. Pentru ca noi, mai intai de toate, suntem bolnavi sufleteste si apoi trupeste. Boala trupului se datoreaza celei a spiritului. Pacatul intervine in fiinta omului si-l imbolnaveste. In Evanghelie, scrie ca Mantuitorul a vindecat odata un paralizat, pe care l-au adus la El patru prieteni. Primele cuvinte adresate bolnavului au fost: Iertate sunt pacatele tale. Asistenta n-a inteles semnificatia vorbelor Sale. Dupa aceea, Iisus i-a spus:Ridica-t e si mergi! Minune? Desigur, nu. Boala sa se datora pacatelor din timpul vietii. De aceea, l-a vindecat mai intai sufleteste, iar vindecarea trupeasca a venit de la sine. La fel se intampla si cu noi. Toti suntem bolnavi, dar nu stim. Acolo unde apare boala trupului, oamenii vad mai bine acest lucru. Si atunci, merg la oameni ca maica Violeta, oameni cu dar de la Dumnezeu.
Violeta Mocanu
Dumnezeu iubeste Romania�
- Maica Violeta, cat de mult v-au ajutat studiile medicale in ceea ce faceti acum?
- Facultatea, cu Dumnezeu am facut-o. Ceea ce am invatat eu in facultate nu are nimic comun cu ceea ce fac aici. Medicamentele pe care le fabric sunt extracte din toate produsele naturale care exista plante, legume, fructe, cereale, apicole si citrice pentru ca am considerat ca formula plantelor este incompleta pentru a lupta cu celula cancerigena, cu virusul Hiv si cu atatea si atatea boli incurabile. La baza acestor ani de studii si de constatari sta numai si numai Bunul Dumnezeu, care m-a luminat si m-a ajutat sa descopar multe taine.
- Aveti mai multe formule de tratament, diferentiate pe boli?
- Da, pentru fiecare boala si pentru fiecare bolnav in parte. Sunt modificari in formula de tratament. Practic, folosesc un sirop obtinut prin asocierea tincturilor pe care le fac din aceste extracte naturale cu o anumita cantitate de miere, in functie de afectiunea fiecaruia.
- Cat dureaza o cura?
- In functie de afectiune. Un bolnav de cancer, cu metastaze chiar, este obligat sa faca acest tratament timp de sapte ani. O leucemie, la fel. Dupa trei ani de tratament neintrerupt, se constata disparitia celulei cancerigene sau leucemice, dar mai trebuie inca patru ani de cura pentru a nu se reinstala. La Sida , sunt necesari opt ani de tratament. Aici se pot vindeca toate bolile randuite de Dumnezeu pe pamant, dar cu multa, multa credinta. Fiecare pacient este obligat sa se marturiseasca la duhovnic inainte de tratament, apoi trebuie sa nu rupa legatura cu sfanta biserica.
- Ati cunoscut lumea plantelor inainte?
- Da, dar nu atat de mult. Cand mi-am dat seama ca medicina alopata nu poate oferi mare lucru, am studiat intens bogatiile naturii, dar fara revelatia divina n-as fi facut nimic.
- Pacientii trebuie sa prezinte la consultatie analize medicale?
- Este bine ca pacientii sa aduca cu ei investigatii medicale. Daca nu, imi pot da seama din ceea ce imi spun  ce afectiuni au si le pot elibera tratamentul adecvat.
- Toata ziua consultati zeci de bolnavi, iar noaptea va rugati. De unde atata energie?
- De la Dumnezeu. Tot ceea ce este bun, este de la Dumnezeu , iar ceea ce este rau, este de la diavol.
Si Dumnezeu a dorit din toata inima ca noi, oamenii, sa-I slujim Lui. Dar din pacate, omenirea ii slujeste diavolului, constient sau inconstient. Dumnezeu este foarte suparat pe noi.
- Cum se pot intoarce oamenii la Dumnezeu ?
- Foarte simplu. Este de ajuns ca ei sa doreasca cu adevarat acest lucru, iar Dumnezeu ii va ajuta. Eu m-am convins. Numai lumea lui Dumnezeu este minunata, numai lumea Sa te face sa traiesti Raiul pe pamant. Ceea ce vine de la El , nu poate fi inlocuit cu nimic. Iar daca gusti din lumea lui Dumnezeu, nu mai poti renunta la ea. Recomand tuturor s-o caute, sa se roage, si o vor primi.
In afara orelor de pravila din chilioara mea, o rugaciune ma insoteste continuu: Doamne, Iisuse Christoase, Fiul lui Dumnezeu,/ Miluieste-ma pe mine, pacatoasa. Asa il simt pe Dumnezeu in jurul meu, il simt ca lucreaza, il si vad  prin semeni, prin flori, prin atatea si atatea lucruri.
Dumnezeu iubeste foarte mult aceasta tara. Stiu ca El a oranduit intoarcerea Mantuitorului. Nu mai e mult si va veni. Cineva in lume trebuie sa-L astepte cu adevarat. Si as dori din toata inima sa fim noi, romanii, acei ce-L vom intampina.
- Dumneavoastra cum l-ati cunoscut pe Dumnezeu?
- Am avut o mare suferinta. Am fost paralizata un an de zile, si parasita de cei mai dragi oameni din viata mea. Dumnezeu nu m-a parasit si, in marea lui dragoste, m-a vindecat. O paralizie numai Dumnezeu poate s-o vindece!
Doresc sa multumesc Tatalui Ceresc pentru ce a facut pentru mine si sunt convinsa si constienta ca fara darul Lui as fi fost un gunoi, un nimic, o plaga a societatii.
Ii rog pe toti pacientii mei sa fie constienti ca Bunul Dumnezeu este cel care randuieste viata si moartea pe pamant, sanatatea si boala, iar prin tratamentul meu lucreaza numai Dumnezeu, iar El le doreste sanatatea. As dori ca ei sa nu uite niciodata sa-I multumeasca Tatalui Ceresc in fiecare seara, cand fac rugaciunile; in fiecare duminica, la Sfanta Liturghie , sa nu uite sa multumeasca pentru tot ajutorul pe care-l primesc de la Bunul Dumnezeu.
Cazuri
Radu Maria (Panciu, jud. Vrancea, 60 ani): Am o leziune craniana pe partea dreapta. Fac tratamentul de doua luni. Ma simt mult mai bine. Sunt foarte multumita de tratament. Analize inca nu am facut, pentru ca aceasta cura este de durata, dar vad cum  pe zi ce trece  imi trec crizele pe care le aveam. Boala o am de 12 ani si pana acum nu i-am dat de leac.
Suliman Carmen (Focsani): Am venit la Barsesti pentru mama mea. Are cancer intestinal, cu extindere spre pancreas si peretele gastric posterior. Era in ultimul grad, cu metastaze. Medicii mi-au spus ca mai mult de o luna nu mai traieste. Insa face tratamentul maicii Violeta de trei ani! Se simte cand mai bine, cand mai rau; totusi, a depasit momentul critic. Dumnezeu a avut grija de ea, in marea Lui milostenie, prin rugile noastre si ale maicii Violeta.
Benchea Marin (Bacau): Am venit pentru sotia mea, care are cancer uterin. A urmat tratamentul doua luni, iar dupa prima luna s-a ridicat deja din pat. Tumoarea a regresat cu 70%. Acum, ia tratamentul in continuare. In spital, la Oncologie , i-au spus ca nu prea mai are sanse de vindecare. Dar aceasta reteta a maicii Violeta i-a dat din nou puteri si a pus-o pe picioare. Ii multumim din suflet!
Mateescu Iulian (Pitesti, 32 ani): Am un hemangio-sarcom, operat de doua ori, recidivat de doua ori. Practic, este o tumoare maligna recidivanta nu poate fi stopata. Urmez tratamentul maicii Violeta de un an. Ma simt mult mai bine, am luat in greutate. Ce pot spune? E bine! Analizele sunt bune, iar medicii sunt optimisti. Am fost trimis aici, la Barsesti , de profesorul-doctor care m-a operat; chiar el mi-a dat prima doza. Acum, continuu tratamentul pana la vindecare. Le multumesc atat d-lui profesor, cat si maicii Violeta  pentru ca mi-au intins o mana de ajutor, atunci cand am avut mai mare nevoie de ea.
Intrebari si raspunsuri pe net
Unde poate fi gasita MAICA VIOLETA, ca s-a mutat din Vrancea?                                                    

Eu stiu ca este la o manastire in Iasi, dar nu stiu cum se numeste. Maicuta vine lunar la Otopeni.
Nr ei de telefon este :
0742118164 mobil sau fix 0230542064. Maicuta merge prin toata tara, daca sunteti interesata o puteti suna si vedeti unde este zona in care vine cel mai aproape de dvs.
__._,_.___
sursa : internet

duminică, 16 octombrie 2011

În ziua în care m-am iubit cu adevărat ...Charles Chaplin


În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Şi atunci, am putut să mă liniştesc.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte …Stimă de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. 
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul…
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Respect.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic…
Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia.
La început, raţiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. 
Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte…Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi- am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat. 
Astăzi, am descoperit…Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor.
Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă.
Astăzi, trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeşte…Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi.
Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.
Şi toate acestea înseamnă… SĂ ŞTII SĂ TRĂIEŞTI CU ADEVĂRAT!
“Nu trebuie să ne temem de confruntări… …Din haos se nasc stelele.”

marți, 4 octombrie 2011

Multumesc !


Sunt  recunoscatoare......!
Pentru tot ce am primit 
Pentru prietenii minunati ,
Pentru experientele ,
Pentru bucuriile
si tristetile mele !
Pentru trairile launtrice, 
Pentru iubire...!
Pentru incercarile 
prin care am trecut
si datorita carora astazi 
SUNT EU
Profund schimbata , 
profund ALTFEL
Pentru ca privind in oglinda
Am intalnit o femeie frumoasa
Surazatoare, 
calda si plina de viata,
care emana bucurie ...!

Pentru ca sunt sanatoasa !
Pentru ca ma simt ...
plina de putere interioara 

Pentru ca sufletul meu 
se poate bucura.
...Pentru joc 
Pentru ca inca pot sa ma joc 
si sa ma bucur ca fac asta
cu inocenta copilariei
Pentru ca am un suflet de copil !
Pentru ca astept fiecare zi 
ca pe un miracol !
Pentru fiecare rasarit si fiecare apus !
 
 
Pentru ca pot sa iert
Pentru ca m-am putut ierta .

Pentru ca in fiecare zi vreau sa stiu
Si pentru ca in fiecare zi ...aflu
Pentru ca uneori inteleg mai mult ...
si atunci ma simt coplesita de nepretuite daruri

Pentru inima mea calda si plina de iubire ...

Pentru toate ...multumesc !


                                                          de Florys